Un complet de trei judecători de la Instanţa supremă, condus de Ionuţ Matei, a terminat de judecat luni dosarul retrocedărilor de terenuri, în care apar, printre alţii, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, potrivit Agerpres. În cadrul dezbaterilor, procurorul de şedinţă a cerut condamnarea lui Radu Mazăre la o pedeapsă orientată spre maxim, limita superioară pentru infracţiunile comise de fostul primar fiind de 15 ani. Procurorul a mai explicat că, în cazul lui Radu Mazăre, faptele se prescriu în iulie 2023.
Judecătorul Ionuţ Matei a anunţat că va amâna pronunţarea sentinţei în acest dosar. Dosarul se află în faza de apel, după ce Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2017, la 4 ani de închisoare cu suspendare. În acelaşi dosar, Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al CJ Constanţa, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, aceeaşi pedeapsă primind şi Dragoş Săvulescu, fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti. În schimb, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost achitat.
VEZI ȘI:
Decretul lui Iohannis, publicat. Chirieac, scenariu: Va fi atacat și suspendat
EXCLUSIV Iohannis, refuz nominalizare șef de Stat Major. "Lovitură mortală"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Importanța poziției Lunii. Astrolog: “Înseamnă naștere, fertilitate, copii”
- Nicușor Dan, interviu LIVE din studiourile DCNews. Răspunde întrebărilor lui Bogdan Chirieac
- Statistica accidentelor grave din România. Titi Aur: „Asistăm la o tentativă de prezentare a lucrurilor mai roz decât în realitate”