Data publicării:
Radu Herjeu, membru CNA, scrisoare către Departamentul de Stat al SUA
Radu Herjeu, membru CNA, a publicat o scrisoare adresată Departamentului de Stat al SUA, Ambasadei SUA la București și ambasadorului Hans Klemm.
Radu Herjeu a publicat această scrisoare în contextul raportului dat publicității de către Departamentul de Stat al Statelor Unite despre starea democrației.
În raport, există o secțiune despre libertatea presei. ”M-am chinuit să-mi amintesc exact când și ce anume ne-a întrebat și pe noi, de la CNA, ceva despre acest capitol, că doar noi știm cel mai bine cum e cu legea audiovizualului și cu libertatea de expresie în limitele acesteia și cu implicarea posturilor în confruntarea diferitelor forțe din societate. N-am reușit. Sunt convins că n-a fost o scăpare, ci doar teama autorului că îi vom trânti ușa în nas, ceea ce ar fi dus la un enorm incident diplomatic cu partenerul nostru strategic. Pe care, ca orice român înțelept, a dorit să-l evite. Așa că am scris o misivă tuturor celor interesați, ca să-i liniștesc și să-i asigur de întreaga mea deschidere” a menționat Radu Herjeu pe blogul său, un de a publicat și scrisoarea, nu înainte de a o trimite oficial:
Către Departamentul de Stat al Statelor Unite
Către Ambasada U.S.A la București
În atenția Excelenței sale, Ambasadorul Hans G. Klemm
Excelența Voastră,
Ca membru al Consiliului Național al Audiovizualului, singurul organism de reglementare a spațiului mass-media audivizual din România, și ca fost jurnalist (21 de ani în televiziune și radio), nu pot decât să fiu bucuros de interesul arătat de Departamentul de Stat situației presei din România, concretizat prin referirile făcute la aceasta în ROMANIA 2017 HUMAN RIGHTS REPORT, dat publicității de curând. De aceea am citit cu mare atenție paragrafele care se referă la aspecte ce țin de domeniul de activitate al Consiliului din care fac parte.
Deoarece sunt convins de preocuparea continuă a Departamentului de Stat de a obține și folosi cât mai multe și cât mai puțin subiective informații legate de presa audio-vizuală din țara mea, astfel încât raportul să fie cât mai echilibrat și exhaustiv, v-am scris această scrisoare pentru a vă asigura de disponibilitatea mea de a răspunde, pe viitor, oricăror întrebări legate de modul în care este tratată instituțional orice suspiciune sau orice confirmare a unei abateri de la lege în domeniul audio-vizual din România. De asemenea, voi putea pune la dispoziția celor care strâng informații pentru raport multe și complexe date obiective privind raportul dintre televiziuni și societate, clasa politică, ong-uri, instituții.
Cu considerație,
Radu Herjeu
Membru al Consiliului Național al Audiovizualului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News