Data publicării:
Radu Buzăianu, după moartea Cristinei Țopescu: Aceștia mă enervează cel mai rău!
Jurnalistul Radu Buzăianu a spus ce îl deranjează cel mai tare cu privire la subiectul morții Cristinei Țopescu și a oamenilor care ar profita în urma acestui tragic eveniment.
'Și mai apare o categorie de comentatori ai momentului. Cei care văd în decesul acesta un prilej. De exemplu, își fac comentariul în așa fel încât, în timp ce o apreciau pe jurnalista Cristina Țopescu, în timp ce erau covârșitori în legătură cu profesionalismul ei, fac și un mic “product placement”:
“Ultima dată am vorbit cu ea când mi-am lănsat cartea”. Și dau numele cărții. Poate chiar și editura. Pe doi i-am auzit cu această jonglerie. Și n-am ascultat mulți că mai am și altă treabă.
Și acum, se prefațează o altă năvală. Cea a celor care lucrau în televiziune. Și acum nu își mai găsesc de lucru. Și iată un prilej, arătându-se îndurerați, să amintească de ei. Ei, profesioniștii, iată, sunt dați la o parte. Cum a fost și Cristina Țopescu, ați văzut. Bagă așa capul în fotografia asta mortuară.
Ăștia mă enervează cel mai rău. Care văd într-un deces un prilej să se anunțe cu ceva.' a scris Radu Buzăianu, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News