Radu Banciu, scos de pe post de Gigi Becali. Cum s-a întâmplat
Jurnalistul Radu Banciu a povestit cum emisiunea lui a fost închisă de finanţatorul FCSB, Gigi Becali.
Este vorba despre emisiunea "Pe Bune", realizată de Mihai Mironică şi Radu Banciu. Aceasta era o emisiune tip pamflet, dar nu a rezistat decât 6 luni pe post.
"Titlul îl dăduse Costi (Costi Mocanu - n.r). Era un titlu de tip Pro TV. Era emisiunea lui Mironică, el era şeful acolo, el o producea, el o gândea, eu eram pe lângă el.
Nu am fost niciodată foarte confortabil în emisiunea aia, pentru că Mironică avea şi el personalitatea lui, era bun în chestia aia, nu aveai ce să comentezi. Şi el era tot aşa, în momentul în care ajungea să comenteze sau să fie expus, atunci devenea antipatic şi nu mai era interesant. Dar ca jurnalist intrinsec era foarte bun”, a spus Banciu.
"Se deratizează" - Cum îşi aduce aminte Radu Banciu momentul închiderii emisiunii
"Ţin minte şi acum, eram la Paris cu fiică-mea, într-un magazin, şi m-a sunat Mihai Mironică. Era prin ianuarie. Se deratizează, mi-a zis. Aia însemna că de fapt Gigi dăduse un telefon sus acolo, la Pro. Am aflat noi ulterior. Gigi a zis că le dă meciurile amicale ale Stelei (n.r. FCSB), dar cu condiţia ca emisiunea să nu mai existe.
El ceruse conducerii Pro să ne dea afară (n.r. pe el şi pe Mihai Mironică), ceea ce desigur nu s-a întâmplat, că nu erau oameni de nivelul ăla. Au fost corecţi cu noi, nu ne-au tăiat din leafă, şi ne-au dat alte emisiuni. Acea emisiune s-a terminat. Eu băgam fise la caruselul fiică-mii, unde se juca ea, şi ăsta îmi zicea că se deratizează", a declarat Radu Banciu la iAmSport, la podcastul moderat de Costin Ştucan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News