Radu Banciu: Asta nu avea voie să facă Ludovic Orban!
Radu Banciu a vorbit, la B1 TV, despre Ludovic Orban, președintele PNL, în contextul în care moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat la votul plenului reunit.
"Aproape că i se cere capul după ce moțiunea de cenzură a eșuat. Vreau să-i atrag atenția înaltului lider lideral de un singur lucru. Sigur că el nu este responsabil în fața istoriei de faptul că această nesemnificativă moțiune de cenzură – pe care nimeni nu o va reține – nu a trecut. Nu pentru asta este vinovat. Bineînțeles, și dacă UDMR-iștii votau alături de el, această moțiune nu trecea. El este vinovat de altceva, pentru care ar trebui să răspundă cu capul: de faptul că s-a dus la această moțiune totalmente nepregătit. Asta nu avea voie să facă Ludovic Orban", a declarat Radu Banciu în cadrul emisiunii "Lumea lui Banciu" de la B1 TV. "Știți ce nu e constituțional, domnule Orban? Să nu faceți nimic în opoziție", a zis jurnalistul.
"Întâmplător, astăzi e șeful PNL"
"Se vede că a fost o numire pripită, se vede că Ludovic Orban nu avea această anvergură. Vorbim despre Ludovic Orban pentru că, întâmplător, astăzi el este șeful PNL. (...) Să nu creadă că îi dăm mai multă importanță decât ar merita sau că am avea ceva cu el. Nu. S-a demonstat – așa cum am zis – că nu are ce să caute în funcția asta", a spus Radu Banciu.
"S-a dus acolo fără niciun fel de pregătire (n.r. referindu-se la moțiunea de cenzură), ca și cum te-ai duce la un examen fără să fi citit nimic. Asta e drama, domnule Orban", a zis Banciu.
Amintim că moţiunea de cenzură prin care se cerea demiterea Guvernului Dăncilă a picat, săptămâna trecută, la votul plenului reunit al Parlamentului. Au fost 166 de voturi pentru şi patru voturi împotrivă. Minimul necesar pentru a trece moţiunea în Legislativ era de 233 voturi pentru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News