Data publicării:

Radu Banciu a citit, la B1 TV, mesajul unui preot din Constanța

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Radu Banciu
Radu Banciu

Radu Banciu a citit, la B1 TV, mesajul unui preot din Constanța.

Alegeri prezidentiale 2024

„Trecem la următoarea știre ca importanță. A fost destul de greu să le selecționăm, întrucât sunt câteva știri absolut monumentale. De exemplu, un preot din Constanța consideră că rețelele de socializare ar trebui lăsate în această perioadă (n.r. postul Crăciunului), eventual abandonate, dar, dacă nu se poate, măcar redus consumul. Jean Ion, care slujește la Biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța, a declarat așa: Postul plăcut lui Dumnezeu reprezintă și postul de rețele de socializare. Și eu utilizez o rețea de socializare, și eu postez pe Facebook, dar nu rămân pe Facebook uitând că am o viață reală, cu îndatoriri și cu responsabilități, care îmi aduc bucurie pentru suflet și trup. Omul este chemat în această perioadă de post la cumpătare și la aplecare către omul real și nu virtual.

Acesta crede că timpul alocat rețelelor de socializare poate fi dedicat în perioada de post familiei și celor dragi, sau să fie folosit pentru lectură: Îndemnul meu, pentru că am intrat în post, este: Haideți să ținem post de Facebook! Îl folosim mai puțin, cu mai multă măsură, pentru că pierdem prea mult timp, timp pe care l-am putea petrece în familie, alături de copii și de toți cei dragi, timp în care am putea citi o carte, timp în care am putea citi din Sfânta Scriptură ori alte cărți cu conținut duhovnicesc, timp în care am putea auzi glasul omului aflat în nevoie și, astfel, am putea ieși în întâmpinarea lui. Dacă o rețea de socializare te-a robit, folosește-o mai puțin, cu mai multă măsură, eliberează-te. Se întâmplă la fel și cu viciul, un obicei prost sau nesănătos, care, practic, pune stăpânire pe tine și de care, în limbaj modern, devii dependent, așa cum este fumatul, alcoolul, jocurile de noroc ori consumul de droguri – omite câteva vicii mai importante – fără el respectivul nu poate trăi. Ei bine, aceasta înseamnă sclavie.

Lui Dumnezeu îi place postul fără rețele de socializare. Iată de unde vine marea noastră dramă", a spus Radu Banciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel