Data publicării:

Rădoi, după victoria cu Honduras la JO 2020: Am fost şi norocoşi

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

Selecţionerul echipei olimpice de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi, la finalul partidei cu Honduras, de la JO 2020, câştigat cu 1-0, că formaţia sa a fost şi un pic norocoasă, impunându-se în urma unui autogol.

"Pentru noi nu a fost niciodată uşor. Determinarea şi sacrificiul au fost preţul succesului astăzi. Este ceea ce le-am transmis şi noi înainte de meci. Jucătorii au demonstrat că au curaj şi personalitate. Poate am fost şi un pic norocoşi în seara asta, dar suntem şi la un nivel fizic nu foarte bun, pentru că am petrecut cel mai puţin timp dintre toate echipele. Sper însă că vom mai acumula ceva de la meci la meci, sper să jucăm mai bine în partidele viitoare", a declarat Rădoi la TVR.

El s-a arătat bucuros de victoria din primul meci de la Jocurile Olimpice, care poate duce la calificarea din grupa B: "Favorită la locul 1 era Coreea de Sud, dar eu am spus că trebuie să fim atenţi la Noua Zeelandă, pentru că nimeni nu are foarte multe informaţii despre această echipă şi poate fi o surpriză. Noi am întâlnit o echipă foarte puternică azi, foarte determinată, dar mă bucur că am câştigat în această seară pentru că prin jocul rezultatelor şi cu încă trei puncte, putem fi calificaţi, poate chiar şi cu un egal".

Rădoi le-a mulţumit celorlalţi membri ai echipei olimpice a României care le-au transmis mesaje de susţinere înaintea partidei cu Honduras.

"Ţin să le mulţumim celor din delegaţia României, dimineaţă aveam telefonul inundat de mesaje de susţinere. Şi noi le ţinem pumnii în întrecerile lor. Cred că noi deja suntem câştigători, indiferent de ramura sportivă, toţi am demonstrat ceva şi sunt sigur că o putem face în continuare, atât noi cât şi ceilalţi participanţi", a mai spus Mirel Rădoi.

Echipa de fotbal a României a debutat cu dreptul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 1-0 (1-0) cu Honduras, joi, la Kashima, în Grupa B a turneului olimpic.

La 57 de ani de la precedenta participare a fotbalului românesc la Jocurile Olimpice, în 1964, tot la Tokyo, România a obţinut o victorie foarte importantă, prin autogolul lui Elvin Oliva (45+1).

În celălalt meci din grupă, echipa Noii Zeelande a învins selecţionata Coreei de Sud cu scorul de 1-0 (0-0).

Duminică 25 iulie se vor disputa partidele Noua Zeelandă - Honduras (ora României 11:00, Kashima) şi România - Coreea de Sud (ora României 14:00, Kashima), iar miercuri 28 iulie sunt programate ultimele meciuri din grupă, România - Noua Zeelandă (ora României 11:30, Sapporo) şi Coreea de Sud - Honduras (ora României 11:30, Yokohama). Primele două clasate se califică în sferturile de finală, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel