Data publicării:
Rabla pentru tractoare. Câți bani primesc fermierii și ce condiții trebuie îndeplinite. Situația în care statul îi poate lua înapoi
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, și Laurențiu-Adrian Neculaescu, președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), au oferit mai multe informații privind Programul Rabla pentru tractoare.
"Este vorba de un program pilot, pentru că nu am mai finanţat, până astăzi, tractoare sau mașini agricole autopropulsate, însă ne propunem, prin acest program, să sprijinim producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare pentru achiziţionarea de tractoare şi mașini agricole autopropulsate, inclusiv accesorii agricole aferente noi şi, bineînţeles, mai puţin poluante.
"Se poate achiziţiona un tractor de până la 55.000 de euro"
Aici, bucuria personală pe care o am este aceea că, spre deosebire de panourile fotovoltaice pe care le importăm din pieţele asiatice de cele mai multe ori, avem în România producători de astfel de tractoare sau utilaje agricole şi sper ca un număr cât mai mare din aceste echipamente să fie produse în România.
Bugetul pe care l-am alocat acestui program de înnoire a parcului naţional de tractoare este de 500 de milioane de lei. Vorbim de o schemă de ajutor de stat în baza căreia se poate achiziţiona un tractor de până la 55.000 de euro cu TVA inclus. Discutăm de tractoare de capacităţi mai mici.
Se decontează până la 80% din valoarea tractorului
Conform schemei de ajutor de stat, intensitatea sprijinului este între 65% şi 80%. Cu alte cuvinte, dacă discutăm despre tineri fermieri - adică fermieri care au până la 40 de ani - putem să decontăm 80% din valoarea tractorului. Dacă discutăm de alte categorii, putem finanţa maxim 65%. Condiţia este ca fermierul respectiv să deţină atestat de producător.
Sperăm ca şi acest program să fie unul de succes care să fie repetat şi să dobândească tradiţie de la un an la altul, pentru că, până astăzi, această categorie de fermieri şi această categorie de utilaje agricole nu a mai fost finanţată în acest sens", a spus Mircea Fechet, într-o conferință de presă în care au fost prezentate ghidurile de finanțare pentru programele "Casa Verde Fotovoltaice" și "Rabla pentru tractoare".
"Se va derula după modelul celebrului program Rabla"
"Va fi un program care va funcţiona şi se va derula după modelul celebrului program Rabla, în care fermierul - discutăm de persoane fizice care au atestat de producător - va casa un vehicul uzat sau un tractor mai vechi, va primi un voucher cu care se va duce la dealer şi îşi va achiziţiona un tractor sau utilaje aferente tractorului respectiv, până la valoarea maximă de 55.000 de euro. Dealerul va depune la AFM decontul", a precizat și Laurențiu Neculaescu.
"Dacă nu o face, îi luăm banii pe tractor"
"Discutăm de persoanele fizice care au atestat de producător. Aceste persoane nu au beneficiat niciodată de finanţare, iar scopul acestei finanţări este acela de a fiscaliza agricultura, pentru că una din condiţiile de participare în cadrul acestui program este ca, la trei ani după ce primeşte finanţarea, să se transforme într-o formă de organizare juridică - PFA sau II. Dacă nu o face, îi luăm banii pe tractor", a punctat preşedintele AFM.
"Referitor la utilajele agricole mai puţin poluante... Și tractoarele, ca mașinile, au nişte norme de poluare. Vor fi eligibile doar tractoarele care au stage 5 ca normă de poluare. Adică cele mai puţin poluante care există astăzi pe piaţa", a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News