Data actualizării:
Data publicării:

Rabla Local. Peste 30.000 de mașini au fost casate

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Prin programul ”Rabla Local”, persoanele care își casează mașinile vechi primesc 3000 de lei.

AFM a transmis către primării lista persoanelor fizice înscrise în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate - Rabla Local

Începând de astăzi, 3 octombrie 2023, persoanele fizice care se regăsesc în lista transmisă de Administrația Fondului pentru Mediu vor lua la cunoștință și vor pune în aplicare procedura internă a primăriei de domiciliu, publicată pe pagina de internet a acesteia.

„Prin intermediul Programului privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local) vom elimina din circulație peste 30.000 de mașini care poluează și totodată, cetățenii beneficiează de 3.000 de lei oferiți în schimbul renunțării la aceste autovehicule mai vechi de 15 ani cu o normă de poluare Euro 3 şi/sau inferioară”, a
precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

Doar după semnarea contractului de finanțare cu primăria, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat, pentru a
beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei. Beneficiarul stimulentului de casare se angajează conform ghidului de finanțare că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel