Data publicării:

Rabla 2011: Patru vouchere de 3.000 de lei. Rabla 2010 se prelungește până la 1 februarie 2011

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
programul Rabla
programul Rabla

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely a anunțat că programul ”Rabla 2011” va permite utilizarea a patru vouchere în loc de trei pentru cumpărarea unei maşini noi, iar valoarea unui voucher va scădea de la 3.800 lei, cât a fost în 2010, la 3.000 de lei și că ediția din anul acesta se va prelungi până la 1 februarie 2011.

Ministrul a precizat că modificările ar urma să intre în vigoare de la data de 1 februarie 2011, atunci când va începe ediţia din anul viitor a programului Rabla.

"Sunt sigur că şi ediţia de anul viitor a programului va fi una de succes. Anul acesta au fost casate 181.403 de maşini din cele 190.000 pe care ni le-am propus şi au fost cumpărate 53.554 de maşini, dintre care 23.297 de producţie autohtonă", a spus Borbely.

De asemnea, ministrul a anunțat că programul ”Rabala 2010” se va prelungi până la 31 ianuiare 2011 deoarece există în prezent aproape 31.000 de vouchere care nu au fost valorificate.

"În 23 noiembrie expiră valabilitatea tichetelor emise în acest an pentru programul «Rabla» . La ora actuală se află în piaţă 30.909 tichete care nu au ajuns încă să fie valorificate. Având în vedere situaţia, venim în sprijinul cetăţenilor cu o măsură prin care prelungim valabilitatea voucherelor până la data de 31 ianuarie 2011, perioadă în care aceste tichete pot fi valorificate", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel