RA-APPS vinde active imobiliare. Vezi aici lista
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) scoate la vânzare apartamente, terenuri, vile și hoteluri din București, dar și din Predeal, Snagov, Suceava, Cluj-Napoca sau Neptun-Olimp. Guvernul speră ca din vânzarea imobilelor RA-APPS să încaseze 706 milioane lei (peste 160 milioane euro) pentru buget.
RA-APPS a demarat procedurile de vânzare pentru 130 imobile, în această primă etapă, fără ca imobile importante precum Clubul Floreasca, hotelurile Triumf din București, Mara din Sinaia sau complexul Scroviștea să apară pe această listă.
RA-APP oferă o suprafaţa cumulată a terenurilor ce depăşeşte 97.800 metri pătraţi.
Lista imobilelor scoase la vânzare, în această primă etapă, nu cuprinde vila ocupată de fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană şi nici spaţiul comercial în care funcţionează firma fiicei fostului secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu, fostul şef al SGG.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News