„Suntem într-o situaţie cu totul neobişnuită, am câştigat un preşedinte şi am pierdut un preşedinte. Preşedintele ţării urmează să îşi ia locul şi noi, în partid, va trebui să găsim o soluţie tranzitorie până se vor face cu alegerile. La vârsta mea am făcut tot ce a fost posibil pentru această victorie zdrobitoare.
Dacă iau în seamă ce spun adversarii, că nu se aşteptau, trebuie să spun că nici noi nu ne aşteptam, ştiind câte pomeni şi treburi nelegale şi imorale s-au făcut ca ei să câştige alegerile", a declarat preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, potrivit Digi 24.
Referitor la variantele pentru conducerea partidului, Quintus a afirmat: „Sigur că sunt câteva persoane care pot îndeplini tranzitoriu această funcţie. Deşi nu e statutar, mă gândesc la un triumvirat... să fie cineva de la centru şi doi oameni din ţară cei mai buni, cu cele mai bune rezultate, cei mai vechi, contează și asta.
Crin Antonescu, dacă ar veni să candideze, mi se pare că are şanse", a mai spus Quinuts, deși, luni, afirma cu totul altceva.
Mircea Ionescu Quintus spulberă orice șansă a lui Crin Antonescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"