Putin vrea să împiedice extinderea NATO spre Rusia. Propunerea liderului de la Kremlin
Președintele Rusiei încearcă să blocheze extinderea NATO în estul Europei.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus miercuri NATO să înceapă negocieri pentru a împiedica Alianţa Atlantică să se extindă spre estul Europei, aproape de frontierele Rusiei, informează EFE.
În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista să ajungem la acorduri concrete care să excludă continuarea apropierii NATO de Est şi desfăşurarea în apropierea teritoriului rus de sisteme de arme care ne ameninţă, a declarat el în timpul unei ceremonii de primire a scrisorilor de acreditare a circa 20 de ambasadori la Kremlin.
Propunem în acest sens să începem negocieri de fond, a spus Putin, care a subliniat că Rusia are nevoie de garanţii juridice, întrucât ţările occidentale nu şi-au respectat angajamentele verbale.
În special, toată lumea ştie despre promisiunile verbale că NATO nu se va extinde spre Est, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Pe scurt, preocupările legitime ale Rusiei în materie de securitate au fost ignorate şi continuă să fie ignorate, a subliniat liderul rus, referindu-se la extinderea aliată către ţările din fostul bloc comunist în 1999 (Polonia, Ungaria şi Republica Cehă) şi 2004 (Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Lituania, Estonia şi Letonia).
Nu cerem condiţii speciale. Înţelegem că orice acord trebuie să ia în mod inevitabil în considerare atât interesele Rusiei, cât şi ale tuturor ţărilor euro-atlantice. Situaţia calmă şi stabilă trebuie să fie garantată pentru toţi (...), fără excepţie, a adăugat Putin.
Putin a criticat sancțiunile împotriva Federației Ruse
El a denunţat faptul că unele ţări încearcă să limiteze dezvoltarea Rusiei, recurgând la sancţiuni şi instigând la tensiuni la graniţele sale.
Ameninţarea la frontierele noastre occidentale este în creştere. Este suficient să ne uităm cât de aproape de graniţele Rusiei s-a apropiat infrastructura militară a Alianţei Atlantice. Pentru noi, acest lucru este mai mult decât grav, a subliniat el.
Din acest motiv, a explicat preşedintele rus, Moscova ia măsuri "tehnico-militare", deşi a insistat că a acuza Rusia că ameninţă pe cineva este "cel puţin iresponsabil".
În urmă cu două săptămâni, Putin i-a cerut ministrului său de externe, Serghei Lavrov, să negocieze "garanţii de securitate pe termen lung" cu Occidentul. Rusia a fost acuzată în ultimele săptămâni că a adunat peste 90.000 de soldaţi în apropierea graniţelor cu Ucraina cu scopul de a invada ţara vecină în timpul iernii. Miercuri, Lavrov a acuzat Kievul că a concentrat un număr mare de trupe în Donbas, scena unui conflict din 2014, scrie Agerpres.
Vladimir Putin, indecis dacă să candideze din nou la președinție în 2024. Mesaj pentru Joe Biden
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți că nu s-a hotărât încă dacă va candida din nou la președinție în 2024, lăudând în același timp decizia președintelui american Joe Biden de participa și la viitoarele alegeri din SUA, scrie Reuters.
Putin a fost la putere ca președinte sau prim-ministru de la începutul secolului, făcându-l cel mai longeviv lider de la Kremlin de la Iosif Stalin încoace. Rusia a adoptat reforme anul trecut, care i-au permis lui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate de șase ani. Fără aceste modificări legislative el ar fi trebuit să demisioneze în 2024.
Vorbind la un forum de investiții din Moscova, liderul de la Kremlin a sugerat că însăși opțiunea de a putea candida din nou la președinție a împiedicat subminarea sistemului politic (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News