Putin spune că UE este responsabilă pentru prețurile mari la gaze
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, spune că Uniunea Europeană ar fi responsabilă pentru prețul mare al gazelor.
Uniunea Europeană nu poate să dea vina decât pe propriile sale politici pentru preţurile record la gazele naturale, pentru că unii dintre membrii săi revând gaz ieftin rusesc la preţuri mult mai mari în interiorul UE, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Agerpres. El a cerut ca Uniunea Europeană să aprobe gazoductul Nord Stream 2, pentru a reduce creşterea preţurilor.
Ce este, de fapt, Nord Stream 2?
Gazoductul, care face legătura între Rusia şi Germania, a fost finalizat în septembrie, dar aşteaptă încă aprobarea autorităţilor de reglementare de la Berlin şi Bruxelles. 'Livrările suplimentare de gaz pe piaţa europeană ar reduce cu siguranţă preţul pe piaţa spot', a afirmat Putin, citat de agenţia RIA, la o şedinţă comună a Consiliului de Stat şi a Consiliului pentru ştiinţă şi educaţie.
În plus, conducta Yamal-Europe, care de obicei trimite gaz rusesc spre Europa Occidentală funcţiona în mod 'reverse' vineri pentru a patra zi la rând, pompând combustibil din Germania spre Polonia, au arătat datele operatorului german de reţea Gascade.
Germania ar revinde gaz rusesc Poloniei și Ucrainei
Putin a afirmat că Polonia a 'dat deoparte' Rusia de la gestionarea gazoductului Yamal-Europe, care transportă gaze pe traseul Rusia-Belarus-Polonia-Germania, dar care lucrează acum în modul 'reverse', trimiţând gaze spre est. 'Aceasta nu creşte volumele de gaz rusesc pe piaţa europeană, aşa încât preţul creşte', a spus preşedintele rus. Putin a declarat joi că Germania revinde gaz rusesc Poloniei şi Ucrainei, în loc să ajute la calmarea unei pieţe supraîncălzite.
SUA i-au dat replica lui Vladimir Putin
Casa Albă a respins joi acuzaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a indicat Occidentul drept promotor al tensiunilor cu Ucraina, şi a subliniat că "unica agresiune" pe care o remarcă este "retorica belicoasă" a liderului de la Kremlin şi creşterea prezenţei militare ruse la frontieră, transmite Agerpres, citând EFE.
Totodată, purtătoarea de cuvânt a administraţiei preşedintelui Joe Biden, Jen Psaki, nu a dorit să confirme că negocierile privind această criză vor începe în ianuarie la Geneva, aşa cum a anunţat Putin în conferinţa de presă anuală susţinută joi. Psaki a recunoscut totuşi că aceasta este intenţia, dar a cerut răbdare până când se stabilesc toate detaliile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News