Data publicării:
Putin și Biden, anunțurile zilei la un an de la războiul din Ucraina. Dovada majoră care ar putea duce la colapsarea regimului de la Moscova: Rușii distrug ruși
Este o zi de foc astăzi pe scena internațională.
Președintele rus Vladimir Putin are programat un discurs despre războiul din Ucraina, marți, la o zi după ce președintele american Joe Biden a vizitat Kievul.
Vladimir Putin urma să țină marți un discurs în să prezinte obiectivele pentru al doilea an al invaziei rusești în Ucraina, la o zi după ce președintele american Joe Biden a vizitat capitala ucraineană, promițând că va fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie, transmite Reuters.
După vizita sa surpriză la Kiev, președintele SUA a zburat în Polonia, unde marți va ține un discurs despre modul în care Statele Unite au contribuit la mobilizarea lumii pentru a sprijini Ucraina și va sublinia sprijinul american pentru flancul estic al NATO.
În ediția de vineri a emisiunii „Deferiți mass-media”, Bogdan Chirieac, Val Vâlcu și Cozmin Gușă au vorbit despre războiul din Ucraina.
„Continuarea războiului pe termen lung, cu tot lanțul de nenorociri care vine cu un război de tipul Al Doilea Război Mondial, este clară. Rușii distrug tot”, a spus Bogdan Chirieac.
Faptul că, în medie, 800 de soldați ruși au murit în fiecare zi, de patru ori mai mulți decât în vară, ar putea duce la colapsarea regimului de la Moscova este de părere jurnalistul Val Vâlcu.
„Iar rușii distrug ruși. Se întorc în câteva sute de saci de plastic, de culoare neagră, în fiecare zi și poate acest lucru va colapsa regimul Putin. Nu cred că populația din Rusia este fericită. Nu cred că nu a înțeles că este furată de oligarhi și de oamenii lui Vladimir Putin. Așa cum s-a încheiat, fără să ne dăm seama, Războiul Rece, s-ar putea să se încheie și acest război prin colapsul regimului criminal de la Moscova. 800 de saci de plastic pe zi este mult și pentru Rusia putinistă”, a zis Val Vâlcu.
Cozmin Gușă a spus că el crede că va fi un război de durată: „Nu se va termina în 2023”.
Discuția despre acest subiect poate fi urmărită în ultimele cinci minute ale emisiunii de la DC News și DC News TV:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News