Data publicării:
Vladimir Putin: Nu vă puneți cu Rusia nucleară!
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că forțele armate ale Rusiei, susținute de arsenalul nuclear, sunt pregătite să facă față oricărei agresiuni. Aflat la o tabără de tineret, liderul de la Kremlin a precizat că statele străine trebuie să înțeleagă un lucru: "E mai bine să nu vă puneți cu noi".
Vladimir Putin a afirmat că anexarea Crimeei, din luna martie, era necesară pentru a salva o largă populație vorbitoare de limbă rusă de violența manifestată de guvernul de la Kiev, conform Reuters. El a adăugat că luptele din Est sunt rezultatul refuzului Kievului de a negocia.
"Rusia nu este nici pe departe implicată într-un conflict la scară largă", a spus Putin în tabăra de tineret. "Nu vrem și nu plănuim asta. Dar, în mod natural, trebuie să fim pregătiți să respingem orice agresiune împotriva Rusiei.
"Partenerii Rusiei trebuie să înțeleagă că e mai bine să nu se pună cu noi", a spus Vladimir Putin.
"Slavă Domnului, cred că nimeni nu se gândește să declanșeze un conflict la scară largă cu Rusia. Vreau să vă reamintesc că Rusia este una dintre primele puteri nucleare", a precizat liderul de la Kremlin.
NATO, declarația care-l va înfuria pe Putin: Să nu uităm promisiunea făcută Ucrainei la București
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News