Putin le-a spus elevilor olimpici din Rusia că războiul a fost început de Ucraina
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a vorbit în fața elevilor olimpici din țara pe care o conduce.

În Ucraina se creează o 'enclavă antirusă' care ameninţă Rusia, iar lichidarea acesteia este obiectivul campaniei militare pe care Moscova o desfăşoară în prezent în ţara vecină, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă EFE şi Interfax.

'Pe teritoriul Ucrainei de astăzi a început crearea unei enclave antiruse care ne ameninţă ţara', a afirmat Putin în cadrul unei întâlniri cu elevi la Kaliningrad, exclavă rusă la Marea Baltică, cu ocazia începerii anului şcolar în Rusia la 1 septembrie, imagini transmise în direct de televiziunea publică rusă.

Din acest motiv, a adăugat el, 'băieţii noştri luptă acolo, mulţi mor, dar ei apără deopotrivă locuitorii Donbasului (estul Ucrainei) şi Rusia însăşi, iar aceasta merită cu siguranţă sprijinul întregii noastre societăţi'.

'Nu este o temă chiar pentru copii, dar este destul de clar. Împotriva noastră a fost început de fapt un război care durează de opt ani. Sarcina noastră, misiunea soldaţilor noştri este să punem capăt acestui război, să apărăm poporul', a spus preşedintele rus, în aluzie la anul 2014 când au început violenţele în Donbas - regiune minieră din estul Ucrainei - între separatiştii proruşi sprijiniţi de Moscova şi armata ucraineană.

Putin a respins acuzaţiile Occidentului că Rusia ar duce un război de agresiune împotriva Ucrainei



'Toată lumea consideră că are loc o agresiune din partea Rusiei, dar nimeni nu ştie şi nici nu înţelege că după lovitura de stat din 2014 în Ucraina, locuitorii din Doneţk şi Lugansk, în cea mai mare parte, şi cei din Crimeea nu au vrut să recunoască rezultatele loviturii de stat', a declarat el, referindu-se la mişcarea de contestare inedită din toamna anului 2013-iarna 2014 care a culminat cu fuga preşedintelui prorus de la acea vreme Viktor Ianukovici la Moscova şi instalarea unor forţe pro-ocidentale la Kiev.

În discursul său, transmis de televiziunea de stat rusă, Putin a insistat, din nou, că Ucraina nu a existat niciodată ca stat înainte de crearea URSS şi că regimul comunist a creat Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, căreia i-a transferat vaste teritorii ancestrale ruseşti.

'Nu a existat un astfel de stat. După revoluţia (bolşevică) din 1917 s-au creat tot felul de cvasistate, iar apoi, în timpul formării Uniunii Sovietice, a apărut şi Ucraina. Partidul Comunist, aflat atunci la putere, a creat republici unionale, transferând Ucrainei o parte semnificativă din teritoriile istorice ruseşti, inclusiv Donbas, deşi locuitorii din Donbas nu-şi doreau aceasta. Sunt documente care dovedesc acest lucru', a afirmat Vladimir Putin, citat de Interfax.

Putin a negat identitatea ucraineană

Nu este pentru prima oară când Putin exprimă această teză. Într-un lung articol intitulat 'Unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor', postat pe site-ul Kremlinului în iulie 2021, preşedintele rus nega în mod fundamental identitatea ucraineană. Ucraina ar trebui să revină la graniţele pe care le-a avut până în 1922, atunci când s-a format oficial URSS, afirma el în acel articol de peste 5300 de cuvinte. O Ucraină suverană poate exista doar 'împreună cu Rusia', fiindcă, spune Putin 'doar suntem un singur popor!' Orice altă formă de existenţă statală (ucraineană) este menită să submineze fundamentele statului şi naţiunii ruse, consideră preşedintele rus.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o invazie neprovocată în Ucraina pe care o numeşte 'operaţiune militară specială' cu scopul 'denazificării' şi 'demilitarizării' ţării vecine. Ulterior, Kremlinul a modificat obiectivele, insistând pe protejarea drepturilor vorbitorilor de limbă rusă din Doneţk şi Lugansk, cele două componente ale zonei Donbas. De fapt, un fals pretext pentru un act de agresiune de o brutalitate nemaiîntâlnită în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, după cum susţine comunitatea internaţională în cea mai mare parte a sa, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel