Putin, izolat până și de țările Orientului Mijlociu. Iranul refuză să ajute Rusia în războiul din Ucraina
Iranul menţine acorduri pe teme de apărare cu Rusia, dar nu va ajuta Moscova în războiul din Ucraina, a dat asigurări ministrul de externe iranian, Hosein Amir Abdolahian, care a avertizat totodată că administraţia de la Teheran ''va evita orice acţiune care ar putea duce la o escaladare'' şi că ''va acţiona pentru a stopa'' conflictul, transmite miercuri EFE.
Avem diferite forme de cooperare cu Rusia şi, între ele, în sectorul apărării: dar nu vom ajuta niciuna dintre taberele aflate în acest război pentru că credem că (războiul) trebuie oprit. Problema actuală a conflictului este că unele ţări occidentale, inclusiv SUA, au fabricanţi de armament care încearcă să-şi vândă produsele. Vom evita orice acţiune care ar putea duce la o escaladare şi vom acţiona pentru stoparea războiului, a afirmat Abdolahian într-un interviu publicat miercuri de cotidianul italian La Repubblica. EFE aminteşte că autorităţile din SUA au anunţat că Rusia este pe punctul să achiziţioneze din Iran avioane fără pilot dotate cu rachete.
Şeful diplomaţiei iraniene, care s-a deplasat la Roma pentru reuniuni cu autorităţile italiene şi de la Vatican, s-a referit şi la vizita pe care o va face săptămâna viitoare la Teheran preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a purta discuţii cu omologii săi turc Recep Tayip Erdogan şi iranian Ebrahim Raisi.
Va fi un summit trilateral în cadrul formatului de la Astana. Primul (summit) în persoană din ultimii trei ani, a declarat Abdolahian, care a menţionat că la reuniune se va discuta despre chestiunea siriană şi a adăugat: Fără îndoială, vom continua să încercăm să obţinem o încetare a focului în Ucraina, profitând de prezenţa preşedintelui Putin în Iran.
Abdolahian a insistat că Iranul este împotriva atacului militar al Rusiei în Ucraina şi că de la bun început a încercat să stopeze războiul şi să promoveze negocieri politice între părţi.
Suntem în continuare convinşi că soluţia pentru Ucraina nu este războiul. Şi că, indiferent dacă acest conflict va dura mult, nu va exista altă cale de a-l soluţiona decât prin intermediul negocierilor. Ne gândim totodată că felul de a acţiona al anumitor ţări occidentale, şi în special al SUA, pentru a prelungi războiul va complica situaţia, a susţinut el.
În privinţa dosarului nuclear, Abdolahian a declarat că, după luni bune de negocieri, s-a ajuns la un proiect de document care are acceptul celor 4+1 (Franţa, Regatul Unit, China, Rusia şi Germania) în proporţie de 90%, dar şi al americanilor pentru reactivarea acordului din 2015.
Suntem în contact cu SUA prin intermediul UE şi al miniştrilor de externe din unele ţări. Cred că s-au făcut progrese mai mult în ceea ce priveşte proiectul de acord decât în ideile exprimate la masa negocierilor. Prin urmare nu mi se pare corect să se spună că negocierile de la Doha au fost un eşec, a spus şeful diplomaţiei iraniene, referindu-se la convorbirile indirecte din iunie dintre Teheran şi Washington.
Totuşi, Abdolahian a atras atenţia că unele chestiuni au rămas neclarificate. Cerem o garanţie economică puternică. Dacă o companie occidentală semnează un contract cu omologa sa iraniană trebuie să fie sigură că acest proiect se va realiza şi va putea primi compensaţii, a explicat el.
Acordul din 2015 impunea limite programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor, însă în 2018 preşedintele american de la acea vreme, Donald Trump, s-a retras unilateral din acord şi a reimpus sancţiuni economice Iranului, care a răspuns un an mai târziu prin accelerarea eforturilor sale în domeniu nuclear şi cu măsuri de îmbogăţire a uraniului, scrie Agerpres.
Putin spune că Occidentul a pierdut în Ucraina: ”Începutul războiului înseamnă și începutul prăbușirii ordinii mondiale americane”
Președintele rus Vladimir Putin le-a spus recent parlamentarilor ruși că războiul din Ucraina a semnalat sfârșitul ordinii internaționale conduse de SUA.
În timpul unei întâlniri cu liderii Parlamentului Rusiei, Putin a vizat răspunsul occidental la războiul început odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, care a inclus sancțiuni dure cărora țara sa a trebuit să le facă față.
”Ar fi trebuit să-și dea seama că au pierdut deja de la începutul operațiunii noastre militare speciale”, a spus Putin pe 7 iulie, folosind termenul oficial rusesc pentru războiul din Ucraina. ”Începutul operațiunii înseamnă și începutul unei prăbușiri radicale a ordinii mondiale americane”, a mai adăugat Vladimir Putin potrivit publicației Newsweek.
Putin a spus că ”acesta este începutul tranziției de la egocentrismul liberal-globalist american la o lume cu adevărat multipolară” și că acest proces ”nu mai poate fi oprit”.
Pentru Putin, status quo-ul era o lume bazată pe ”reguli egoiste” în care nu există nimic ”decât o dorință de hegemonie”. El a descris sancțiunile cu care Rusia s-a confruntat drept ”acțiuni ostile ale țărilor occidentale” cărora conducerea rusă a trebuit să le facă față.
”Scopul lor a fost să semene discordie și confuzie în societatea noastră, să demoralizeze oamenii, dar și aici au calculat greșit”, a spus Putin, potrivit unei transcrieri de pe site-ul Kremlinului.
”Așa-zisul Occident colectiv, condus de Statele Unite, a fost extrem de agresiv față de Rusia de zeci de ani”, a spus Putin înainte de a revizui nemulțumirile pe care le-a folosit pentru a justifica războiul din Ucraina, precum extinderea NATO.
”Ni se spune... că am început un război în Donbas. Nu, acesta a fost declanșat de acest Occident colectiv, organizând și susținând o lovitură de stat armată neconstituțională în Ucraina în 2014 și apoi încurajând și justificând genocidul împotriva oamenilor din Donbas”, a mai menționat Vladimir Putin adăugând că încercările Occidentului ”de a-și impune noua ordine mondială în lume” au fost ”sortite eșecului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News