Data actualizării:
Data publicării:

Putin iese la rampă după exploziile DEVASTATOARE din Beirut. Ce a construit

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Rusia a ridicat joi un spital de campanie la Beirut pentru a ajuta Libanul să acorde asistenţă răniţilor în urma exploziei masive care a avut loc marţi în portul capitalei libaneze, în timp ce personal suplimentar rusesc va lua parte la operaţiunile de căutare şi salvare, relatează agenţia Interfax, citată de DPA.

Spitalul de campanie va fi deservit de medici ruşi şi instalarea acestuia a fost organizată de Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă.

Potrivit acestuia, 120 de specialişti ruşi sunt implicaţi în operaţiunile din Liban după explozia care s-a soldat cu 137 de morţi şi circa 5.000 de răniţi, conform ultimului bilanţ provizoriu. Rusia anunţase de miercuri că trimite în Liban cinci avioane cu echipamente, inclusiv o facilitate pentru efectuarea de teste de COVID-19 şi combinezoane de protecţie.

Premierul libanez Hassan Diab a declarat că deflagraţia din port a fost provocată de explozia a peste 2.700 de tone de nitrat de amoniu care erau stocate de mai mulţi ani în condiţii necorespunzătoare în port.

Potrivit presei, nava care a transportat această încărcătură aparţine unui cetăţean rus. Ea plecase din portul georgian Batumi către Mozambic, dar în urma unor probleme tehnice a fost abandonată de proprietarul ei în portul Beirut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel