Putin îi transmite "cele mai călduroase felicitări" lui Xi Jinping
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Putin îi transmite "cele mai călduroase felicitări" lui Xi Jinping / Foto: Kremlin.ru
Putin îi transmite "cele mai călduroase felicitări" lui Xi Jinping / Foto: Kremlin.ru
Vladimir Putin îi transmite "cele mai călduroase felicitări" omologului său chinez Xi Jinping.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis duminică "cele mai călduroase felicitări" omologului său chinez Xi Jinping cu ocazia realegerii lui Xi la conducerea Partidului Comunist Chinez şi respectiv a Chinei, transmite Agerpres, citând Reuters şi AFP.

"Voi fi încântat să continuăm dialogul nostru constructiv şi munca noastră comună menită să întărească relaţiile de parteneriat global şi de cooperare strategică între statele noastre", a subliniat preşedintele rus, citat într-un comunicat al Kremlinului.

Vladimir Putin i-a urat liderului chinez "noi succese (...), o sănătate robustă şi prosperitate".

Xi Jinping, reales pentru un al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist: Lumea are nevoie de China

Preşedintele chinez Xi Jinping a fost reales duminică la conducerea Partidului Comunist, după ce a anihilat orice contestare, devenind astfel cel mai puternic lider al Chinei după Mao Zedong, fondatorul regimului comunist chinez. Xi Jinping a fost desemnat pentru un al treilea mandat pe cinci ani de către un Comitet Central în mare parte remaniat al Partidului Comunist Chinez.

"Lumea are nevoie de China", a dat asigurări duminică preşedintele chinez Xi Jinping, într-un discurs susţinut în faţa presei după ce a obţinut al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist şi prin urmare a ţării sale.

"China nu se poate dezvolta fără lume, iar lumea are nevoie la rândul ei de China", a declarat Xi, salutând "două miracole" realizate de ţara sa: "o dezvoltare economică rapidă şi o stabilitate socială pe termen lung".

După ce a obţinut al treilea mandat, Xi a promis că "va munci din greu pentru realizarea sarcinilor". "Vreau să mulţumesc sincer întregului Partid pentru încrederea pe care ne-a acordat-o", echipei de conducere, a spus Xi Jinping.

Duminică, preşedintele chinez a plasat mai mulţi dintre aliaţii săi în Comitetul Permanent, grup format din şapte oameni, la putere în China.

Li Qiang, şeful partidului la Shanghai, Ding Xuexiang, secretarul privat al lui Xi Jinping, Li Xi, şeful partidului în provincia Guangdong (sud) şi Cai Qi, şeful partidului la Beijing, fac parte dintre noii membri ai acestui comitet, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat de la Palatul Poporului din Beijing. Li Qiang este plasat pe locul doi în protocol, în pofida modului haotic în care a gestionat carantina din Shanghai în primăvară. Prin urmare, conform tradiţiei, el ar urma să fie numit prim-ministru, în timpul Adunării Generale ce va avea loc în martie anul viitor, înlocuindu-l pe Li Keqiang, 67 de ani.

Biroul Politic, instanţa de decizie a Partidului Comunist chinez, nu are în componenţa sa nicio femeie, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, potrivit noii componenţe dezvăluite duminică. Sun Chunlan, singura femeie ce făcea parte din acest grup de 25 de persoane, s-a pensionat şi niciunul dintre noii membri nu este femeie. Această remaniere la vârful puterii survine la finalul Congresului cincinal al Partidului Comunist Chinez, care şi-a reînnoit Comitetul Central, un fel de parlament al partidului format din circa 200 de membri. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel