'Aş vrea să-i propun preşedintelui Biden să ne continuăm discuţia, dar cu condiţia să o facem în direct, online, aşa cum se spune', a declarat Putin la televiziunea rusă, apreciind că 'aceasta ar fi de interes pentru poporul rus, pentru poporul american şi pentru multe alte ţări'.
El a adăugat că se aşteaptă ca această conversaţie să aibă loc 'fără întârziere', vineri sau luni. 'Vreau să merg în taiga în acest weekend, să mă odihnesc puţin. Deci, ar putea fi fie vineri, fie luni', a spus preşedintele rus, care s-a exprimat pe marginea unui eveniment pe stadionul Lujniki din Moscova organizat pentru a celebra anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, moment de cotitură pentru relaţiile dintre Rusia şi Occident, care de atunci au devenit din ce în ce mai conflictuale. Putin a asigurat că va 'da ordin Ministerului de Externe' să iniţieze această întâlnire virtuală.
În acelaşi timp, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane Jen Psaki a declarat joi că Joe Biden nu regretă faptul că l-a calificat pe omologul său rus drept 'ucigaş', potrivit AFP. 'Nu, preşedintele a răspuns în mod direct la o întrebare directă', a spus Psaki, întrebată despre eventualele regrete ale şefului administraţiei americane.
Într-o primă reacţie în cursul zilei de joi, Vladimir Putin i-a dorit multă sănătate lui Biden, remarcând pe un ton ironic:'Cine zice ăla este', conform afirmaţiilor difuzate de televiziunea rusă. Moscova anunţase miercuri că îşi recheamă ambasadorul de la Washington pentru consultări pentru a 'nu permite o degradare ireversibilă' a relaţiilor ruso-americane, după cum a explicat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă