Data actualizării:
Data publicării:

Egiptul a cumpărat 240.000 de tone de grâu românesc, la cel mai mic preţ din licitaţie

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Economie
WhatsApp

Autoritatea Generală pentru Aprovizionarea cu Produse de Bază (GASC), cumpărătorul de stat egiptean de cereale, a cumpărat 815.000 de tone de grâu, printre care 240.000 de tone din România, în cadrul unei licitaţii, marcând cea mai mare achiziţie unică din ultimii ani.

Achiziţia a cuprins 350.000 de tone de grâu francez, 240.000 de tone de grâu românesc, 175.000 de tone de grâu rusesc şi 50.000 de tone de grâu bulgăresc, a precizat GASC, citat de nasdaq.com. Cantitatea va fi livrată în lunile august, septembrie şi octombrie 2022.

Cea mai mică ofertă de cost şi transport a fost pentru grâul românesc, la 429,90 dolari pe tonă, au declarat comercianţii, o scădere de 10% faţă de cea mai mică ofertă achiziţionată la ultima licitaţie a GASC din iunie, dar totuşi o creştere de 58% faţă de o achiziţie din România făcută în jurul aceleiaşi perioade a anului trecut.

Achiziţia vine la câteva zile după ce ministrul egiptean al aprovizionării a declarat că guvernul caută modalităţi de reducere a importurilor, prin creşterea procentului de extracţie pentru făina utilizată pentru pâinea subvenţionată la 87,5% de la 82% şi chiar prin utilizarea cartofilor în fabricarea pâinii. Egiptul urmăreşte să economisească aproximativ 500.000 de tone de grâu importat, vizând 5-5,5 milioane de tone de grâu importat pentru anul fiscal 2022/23.

Anterior, miercuri, Banca Mondială a declarat că a fost de acord să ofere Egiptului 500 de milioane de dolari pentru a ajuta la finanţarea achiziţiilor de grâu. Egiptul se bazează în principal pe grâul importat pentru a pune pâine puternic subvenţionată la dispoziţia a peste 70 de milioane din cei 103 milioane de locuitori ai săi.

Licitaţia de miercuri a inclus, de asemenea, transporturi ruseşti din portul Kavkaz, după ce cumpărătorul de stat a făcut modificări la caietul său de sarcini pentru a permite tuturor porturilor ruseşti să participe. Traderii au declarat anterior că aprobarea Kavkaz ar putea însemna oferte de transport maritim mai competitive. De asemenea, cumpărătorul a permis încărcături de 50.000 de tone în loc de 55.000 şi 60.000 de tone, cum se întâmplă de obicei, scrie Mediafax.

Cel mai mare operator din Portul Contanța cere ajutor pentru a-și cumpăra noi utilaje ca să facă față transporturilor de cereale din Ucraina

În portul Constanța se află o parte din recolta ucraineană care de aici, poate naviga în restul lumii. Unua dintre marile companii din port cere ajutor pentru eficientizarea terminalului de cereale.

Dat fiind faptul că porturile maritime ale Ucrainei sunt blocate sau au fost ocupate de forțele ruse, Constanța, un port din România vecină aflat la țărmul Mării Negre, a devenit singura șansă a exporturilor de cereale din țara măcinată de război în condițiile une crize alimentare crescânde la nivel mondial, scrie The Independent, preluat de Rador.

Este vorba despre cel mai mare port al României, care adăpostește cel mai rapid terminal de cereale al Europei și care, după invazia declanșată pe 24 februarie, a facilitat transportul a circa 1 milion de tone de cereale din Ucraina – unul dintre cei mai mari exportatori de grâu și de porumb.

Dar administratorii portului susțin că, lăsând la o parte numărul în creștere al acestor transporturi, volumul operațiunilor ar putea deveni în curând imposibil de gestionat fără un sprijin susținut și fără investiții din partea Uniunii Europene.

„Dacă dorim să continuăm să îi ajutăm pe agricultorii ucraineni, trebuie să fim și noi ajutați să se sporim și să ne întărim capacitățile”, a declarat Dan Dolghin, directorul operațiunilor cerealiere de la Comvex, principalul operator din portul de la Marea Neagră.

„Niciun operator nu poate investi singur într-o infrastructură care ar deveni ulterior depășită de îndată ce războiul se va termina”, a mai adăugat el.

Comvex poate procesa zilnic până la 72000 tone de cereale. Acest lucru, plus apropierea Constanței de frontiera terestră a Ucrainei, precum și cea maritimă spre Canalul de Suez, fac ca, în prezent, compania să asigure cea mai bună rută pentru exporturile agricole ucrainene. Alte soluții ar putea fi transporturile rutiere și feroviare de la frontiera vestică a Ucrainei, spre Polonia și spre porturile baltice ale acesteia.

Eforturile de ridicare a blocadei rusești nu au dus nicăieri, iar Agenția ONU pentru Agricultură și Alimetație estimează că, în acest an, aproximativ 181 de milioane de oameni din 41 de țări s-ar putea confrunta cu o criză de alimente sau chiar cu foametea, din cauza războiului din Ucraina.

La doar câteva zile după invazia rusă, Comvex a investit într-o nouă instalație de descărcare, anticipând faptul că țara vecină va trebui să-și redirecționeze exporturile agricole.

Asta a permis portului ca, în ultimele patru luni, să încarce aproape 1 milion de tone de cereale din Ucraina, o bună parte din ele ajungând pe Dunăre, la bordul unor barje. Dar cum o cantitate de 20 de ori mai mare de cereale rămâne încă blocată în Ucraina, iar recolta de vară se apropie atât în România, cât și în alte țări care folosesc Constanța pentru exporturile lor, este posibil ca fluxul cerealelor ucrainene prin port să scadă, opinează Dolghin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel