Desigur, va fi un proces îndelungat, a spus Putin la o sesiune anuală televizată a Consiliului prezidenţial pentru dezvoltarea societăţii civile şi a drepturilor omului, referindu-se la conflictul din Ucraina. Cu toate acestea, el a exclus o nouă mobilizare a rezerviştilor.
Aceste zvonuri (..) nu au sens. În acest moment nu există nici necesitate a acesteia nici pentru Stat şi nici pentru Ministerul Apărării, a indicat liderul de la Kremlin, care în septembrie a ordonat mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti pentru consolidarea trupelor ruse pe frontul din Ucraina.
Dintre aceşti rezervişti, a precizat el în intervenţia de miercuri, aproximativ jumătate sunt încă în instrucţie, iar cealaltă jumătate, circa 150.000, se află în zona de operaţiuni militare în Ucraina, iar dintre aceştia din urmă aproximativ 77.000 sunt angajaţi direct în lupte.
Pe de altă parte, Putin s-a plâns că organizaţiile occidentale pentru apărarea drepturilor omului consideră Rusia 'o ţară de categoria a doua care nu are niciun drept de a exista'. 'Cu asta avem de-a face', a spus Putin.
'Nu poate fi decât un răspuns din partea noastră - o luptă consecventă pentru interesele noastre naţionale. Vom face exact aşa', a declarat el. Preşedintele rus a adăugat: 'Da, vom face asta prin diferite moduri şi mijloace. În primul rând, desigur, ne vom concentra pe mijloace paşnice, dar dacă nu mai rămâne nimic, ne vom apăra cu toate mijloacele de care dispunem', notează Reuters.
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei şi 'alte aşa-zise organizaţii pentru drepturile omului', după începerea 'operaţiunii militare' ruse în Ucraina îşi demonstrează 'partizanatul cinic', a mai declarat preşedintele rus Vladimir Putin, citat de agenţia oficială de presă TASS. El a adăugat că drepturile locuitorilor vorbitori de limbă rusă din Donbas (estul Ucrainei) au fost ignorate de 'aşa-numita comunitate internaţională' timp de opt ani.
Putin s-a exprimat în a 10-a lună a războiului din Ucraina, răspunzând comentariilor unui membru al acestui consiliu care a spus că forţele ucrainene bombardează zone rezidenţiale ale regiunii Doneţk controlate de ruşi. Ucraina a suferit pierderi grele civile pe tot parcursul războiului. Rusia neagă că vizează civili, aminteşte Reuters.
Vezi și - Peskov acuză SUA că are un buget ostil față de Rusia pentru anul 2023
Kremlinul a transmis miercuri că proiectul de lege al SUA privind cheltuielile militare, care prevede un ajutor de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina şi asupra căruia membrii Congresului american au ajuns marţi la un acord, este "ostil" faţă de Rusia, relatează Reuters.
"Documentul adoptat este extrem de ostil faţă de ţara noastră", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Legea privind bugetul Apărării SUA pe 2023 (NDAA) prevede această sumă suplimentară pentru Iniţiativa privind Asistenţa de Securitate pentru Ucraina, o creştere de 500 de milioane de dolari faţă solicitarea preşedintelui american Joe Biden de la începutul acestui an.
Proiectul elimină de asemenea unele restricţii asupra contractelor pentru muniţii în sprijinul Ucrainei.
Este de aşteptat ca legea să treacă de Senat şi Camera Reprezentanţilor în această lună şi apoi să fie trimisă la Casa Albă pentru promulgare. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”