Putin a sosit în China și a avut o întâlnire cu ușile închise cu Xi Jinping / Video
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a sosit, joi, în China pentru o vizită de două zile. Putin s-a întâlnit cu omologul său chinez Xi Jinping şi va încerca să obţină un sprijin mai mare pentru efortul său de război contra Ucrainei, relatează AFP.
Conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă, Putin a fost primit la Beijing, la coborârea din avionul său, de oficiali chinezi şi de o gardă de onoare. Aceasta este prima vizită în străinătăte a preşedintelui Vladimir Putin de la realegerea sa în martie şi a doua în China în mai bine de 6 luni.
Video
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis, joi, la Beijing, omologului său Vladimir Putin faptul că China şi Rusia vor 'apăra dreptatea în lume', a transmis Ministerul Afacerilor Externe al ţării asiatice, citat de EFE.
'În ciuda unor suişuri şi coborâşuri, relaţiile noastre s-au întărit şi au rezistat testului peisajului internaţional în schimbare. Suntem un bun exemplu pentru alte puteri în ceea ce priveşte respectul şi sinceritatea. Dezvoltarea legăturilor noastre este favorabilă păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune şi în lume', a zis Xi, în cadrul întâlnirii cu uşile închise pe care a avut-o joi cu Putin.
'Vom continua să ne consolidăm prietenia şi să apărăm dreptatea în lume', a zis Xi în faţa lui Putin, care a sosit miercuri după ora locală 4:00 a.m. (20:00 GMT) pe aeroportul din Beijing, în prima sa vizită în străinătate după realegerea sa pentru un al cincilea mandat.
Conform Reuters, totodată, Xi a insistat că China şi Rusia nu au ajuns uşor la relaţiile pe care le au în prezent şi că acestea ar trebui să fie preţuite, dar şi îngrijite de ambele tabere. China va fi întotdeauna un bun vecin, prieten şi partener de încredere reciprocă cu Rusia, a subliniat Xi, citat de televiziunea de stat.
Xi a calificat relaţiile dintre Beijing şi Moscova ca fiind 'propice păcii'. Relaţia dintre China şi Rusia 'nu este doar în interesul fundamental al celor două ţări şi popoare, ci este totodată propice păcii', a zis Xi Jinping, citat de AFP.
La rândul său, Putin i-a transmis lui Xi faptul că Moscova şi Beijingul au acumulat un 'bagaj solid' de cooperare practică. 'Moscova şi Beijingul au acumulat într-adevăr un bagaj solid de cooperare practică', a zis Putin, citat de agenţiile de presă ruse, preluate de Reuters. Președintele Rusiei a mai insistat că această cooperare dintre Rusia şi China reprezintă un factor stabilizator pe plan global şi că nu este îndreptată împotriva nimănui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News