Data publicării:
Putin a luat premiul acordat Parlamentului României în 2013
Grupul de investigatori care formează OCCRP (Organised Crime and Corruption Reporting Project) l-a numit pe președintele rus Vladimir Putin "coruptul anului" 2014. Câștigătorul din 2013 a fost Parlamentul României, după adoptarea legii conform căreia parlamentarii și președintele nu mai sunt considerați "funcționari publici".
OCCRP l-a numit "Persoana Anului" pe Vladimir Putin pentru că a permis și promovat criminalitatea organizată.
"Putin a fost premiat pentru că a tranformat Rusia într-un centru al spălării de bani, pentru că a îngăduit crima organizată în Crimeea și regiunea Donbass, din Estul Ucrainei, pentru că a eșuat să ancheteze activitatea criminală și pentru promovarea unei politici guvernamentale de a lucra împreună și a folosi grupurile criminale ca o componentă a politicii de stat", spune OCCRP, care menționează că Putin a fost un finalist în fiecare an.
Pe podiumul realizat de consorțiul de investigație se află anul acesta premierul Ungariei, Viktor Orban, și omologul său din Muntenegru, Milo Djukanovic.
Opozantul nr. 1 al lui Putin a scos oamenii în stradă. Avertisment al ambasadei SUA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News