Puterea polițiștilor. Schimbări mari din 26 ianuarie 2020
Legea 192/2019, prin care se stabilesc mai clar atribuțiile polițiștilor, dar li se conferă și puteri sporite, va intra în vigoare pe 26 ianuarie 2020.
Conform actului normativ, polițiștii vor putea intra într-o locuință, fără a avea acordul proprietarului.
„În scopul realizării activităților de prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală a infracțiunilor sau executării pedepselor, prevenire și combatere a altor fapte ilegale, precum și de menținere a ordinii și siguranței publice:
a) acțiunile polițistului în spații publice, precum și intervenția realizată în condițiile art. 38 ori pentru executarea unui mandat pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără consimțământul persoanelor vizate;
b) Poliția Română este autorizată să fixeze, ocazional, cu mijloace foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte ilegale ori tulburată ordinea și siguranța publică", conform noii legi.
De asemenea, din 26 ianuarie, „în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat să își facă, în prealabil, cunoscută calitatea, astfel:
a) dacă este în uniformă, prin prezentarea verbală a numelui și prenumelui, precum și a unității de poliție din care face parte;
b) dacă este în ținută civilă, prin prezentarea datelor prevăzute la lit. a), precum și a legitimației de serviciu sau a insignei.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), atunci când siguranța polițistului sau rezultatul intervenției ar putea fi periclitate, polițistul își face cunoscută calitatea imediat ce acest lucru este posibil. În acest caz, intervenția polițistului se face prin anunțare: «Poliția!»."
În plus, actul normativ stabiește și amenzi mai mari pentru cei care deranjează liniștea publică la mai puțin de 24 de ore după ce primesc amenda pentru această faptă contravențională.
„Repetarea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 1), 25)-27), într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 1) și 25);
b) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 26);
c) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 27).", potrivit modificărilor stabilite de Parlament, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News