Data publicării:

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui filipinez se va deplasa la birou cu transportul în comun

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte a declarat joi că a acceptat provocarea să facă naveta spre locul de muncă pentru 'a împărtăşi' suferinţele la care sunt supuşi filipinezii din cauza traficului infernal şi a altor probleme din sistemul de transport public, informează dpa.

Salvador Panelo a spus că va face naveta spre serviciu vineri, însă nu a dat detalii pentru a evita un spectacol mediatic. 'Este o acceptare prostească, însă ei (reporterii) m-au provocat, aşa că eu am acceptat... Nu este o problemă pentru mine să mă deplasez la serviciu. Am făcut naveta multă vreme', a spus el.

Diferite grupuri l-au provocat pe Panelo să ia transportul public pentru a experimenta greutăţile navetei zilnice, după ce el le-a spus navetiştilor să plece mai devreme de acasă pentru a ajunge la muncă sau la şcoală la timp, negând că ţara s-ar confrunta cu o criză a transportului public. Salvador Panelo a afirmat că nu încearcă să demonstreze nimic acceptând această provocare, dar a subliniat că 'atunci când împărtăşeşti suferinţa altor oameni în diferite moduri, nu este pierdere de timp'.

Totodată, el a subliniat că îşi menţine declaraţiile conform cărora nu există o criză în transportul public, pentru că oamenii se mai pot deplasa. 'Nu există nicio criză, pentru că (sistemul de transport) nu este paralizat. Însă aceasta nu înseamnă că nu suferim. Suferim cu toţii. Indiferent dacă te deplasezi cu motocicleta sau cu transportul în comun, suferi la fel', a admis el. Congestionarea traficului este de multă vreme o problemă la metroul din Manila, ceea ce îi obligă pe unii oameni să plece de acasă la orele 5 dimineaţa pentru a putea ajunge la serviciu sau la şcoală la 8. Situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult cu şantierele de construcţie în curs şi cu întârzierile din sistemul feroviar de tranzit public, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel