Data actualizării:
Data publicării:

Purtătoarei de cuvânt a Casei Albe i s-a refuzat cina într-un restaurant. Motivul, legat de Trump

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Donald Trump
Donald Trump

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a afirmat sâmbătă că i s-a cerut să plece dintr-un restaurant unde venise să ia cina, motivul fiind faptul că lucrează pentru Donald Trump, relatează Reuters, dpa şi AFP. 

Incidentul s-a petrecut la un restaurant din Lexington, statul Virginia. 'Seara trecută mi s-a spus de către proprietara Red Hen din Lexington, VA, să plec pentru că lucrez pentru @POTUS şi, politicos, am plecat', a scris Sarah Sanders sâmbătă pe contul oficial de Twitter al secretarului de presă.

'Acţiunile ei spun mult mai multe despre ea decât despre mine. Eu mă străduiesc întotdeauna să tratez oamenii cu respect, inclusiv pe cei cu care sunt în dezacord, şi voi continua să fac asta', a adăugat Sarah Sanders.

Proprietara restaurantului a confirmat incidentul şi şi-a apărat decizia de a refuza ca Sarah Sanders să fie servită, a relatat Washington Post. 'Da, absolut. Am simţit că sunt momente când oamenii trebuie să-şi susţină convingerile', a spus Stephanie Wilkinson pentru publicaţia menţionată.

Mesaje de sprijin

Mai multe sute de persoane au postat pe site-ul restaurantului atât mesaje de sprijin pentru Sanders, cât şi de critici faţă de gestul proprietarei. Tot în această săptămână, secretarul american pentru securitate internă, Kirstjen Nielsen, s-a văzut confruntată cu protestatari într-un restaurant mexican din Washington, D.C. Protestatarii i-au strigat 'Ruşine! Ruşine!', în contextul deciziei administraţiei Trump de a-şi menţine politica dură împotriva imigraţiei la graniţa cu Mexic. Kirstjen Nielsen a decis să părăsească restaurantul, notează Agepres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel