Data actualizării: 13.04.2019 00:22
Data publicării: 13.04.2019 00:13

Psiholog: Cum îţi creşti copilul acum, se va răsfrânge în întreaga lui viaţă. Copiii ajung să fie ceea ce cred că sunt

Autor: Maria Dumitraşcu | Categorie: Stiri

Familia şi şcoala au un rol suportiv fundamental în creşterea şi dezvoltarea armonioasă a unui copil, în punerea în valoare a resurselor sale de dezvoltare fizică, psihică şi socială.

Familia este cea care asigură echilibrul afectiv emoţional al copilului, îi oferă sistemul fundamental de norme, reguli şi valori care îi permit inserţia socială.

Există patru stiluri de parenting (exigent, autoritar, permisiv şi neimplicat), pe care părinţii le adoptă şi influenţează într-o mare măsură dezvoltarea socio-emoţională a copiilor.

Tu ce stil de parenting adopţi în creşterea copilului tău?

1. Exigent? Îi arăţi atât căldură, afecţiune, cât şi control? Eşti sensibil şi iubitor, dar impui şi reguli şi norme foarte stricte, argumentând motivele care stau la baza acestor cerinţe? Îi formulezi clar regulile şi monitorizezi constant menţinerea disciplinei? Îi asculţi opiniile copilului şi îi oferi libertate de exprimare? Felicitări! Copilul tău învaţă să fie independent, să-şi exprime emoţiile şi punctele de vedere, va avea o stimă de sine crescută, va fi motivat să înveţe şi să se afirme, va avea un risc scăzut pentru comportamente deviante.

2. Autoritar? Îl pedepseşti pe copil, fără să-i oferi afecţiune? Îl controlezi şi nu-i încurajezi independenţa? Eşti rece din punct de vedere afectiv, nu-l asculţi, nu-i arăţi afecţiune, nu-l pupi, nu-l îmbrăţişezi, nu-i spui cuvinte de încurajare? Îi impui standarde severe de comportament şi îl ameninţi cu pedepse dacă a luat o notă mică, dacă a întârziat acasă 10 minute? Ai impresia că îţi aparţine întreaga lui viaţă şi că el n-are niciun cuvânt de spus căci e doar un ,,copil”? “Eu te-am făcut, eu te omor” sunt expresiile des întâlnite în acest stil de parenting. Dacă adopţi acest stil de parenting, copilul va fi lipsit de încredere pe tot parcursul vieţii, îi va fi greu să fie independent, să ia decizii singur, poate deveni rebel în adolescenţă şi tinereţe, fugind de regulile rigide din mediul familial.

3. Permisiv? Oferi căldură, dar un nivel scăzut al controlului? Te centrezi pe copil, manifeşti afecţiune, toleranţă şi un grad ridicat de acceptare? Îi asculţi opiniile, dar ignori problemele acestuia, evitând să te confrunţi cu ele? Nu îţi exprimi ferm aşteptările, nu le comunici la timp şi nu reuşeşti să impui reguli (oferi câteva, dar nu eşti consecvent în respectarea acestora)? Eşti “sufocant” cu propriul copil, ducându-i mereu de grijă şi răsfăţându-l peste măsură? Dacă da, copilul va avea o dispoziţie bună, dar o încredere scăzută în sine, căci nu-l vei fi învăţat să fie independent şi creativ, va fi impulsiv, egocentric, iresponsabil, va manifesta comportamente dezadaptative şi va fi dependent de adulţi. Aceşti copii sunt cei care caută mereu să aibă în preajmă o persoană adultă cu autoritate, doar aşa se vor simţi în zona lor de confort, sunt cei care strigă mereu la şcoală ,,doamna, doamna!”, depinzând mereu de o figură autoritară.

4. Eşti neimplicat, neglijent? Nu-ţi controlezi copilul şi nici nu-i oferi afecţiune? Eşti centrat mai mult pe tine însuţi, nevoile tale contând cel mai mult, eşti detaşat emoţional de copil, nu îl sprijini, nu impui reguli, nu-l pedepseşti, nu îl asculţi şi nu-i acorzi atenţie? Posibile consecinţe: ataşament insecurizant, risc crescut pentru consum de substanţe, delicvenţă şi alte probleme de sănătate mintală în adolescenţă şi în viaţa adultă.

Stilurile de parenting au un impact extrem de mare asupra dezvoltării psihice a copiilor, manifestându-se şi în viaţa lor de adult.

Cum îi creşti acum se va răsfrânge în întreaga lor viaţă

Părinţii manifestă, în general, un singur stil de parenting dominant, dar nu în proporţie de 100%, îmbinând mai multe stiluri.

Un stil de educație eficient este bazat pe iubire necondiționată, în care părinții nu se limitează la a pedepsi comportamentul ineficient al copilului și la a recompensa buna purtare, ci încearcă să le ofere copiilor iubire necondiționată, să le înțeleagă nevoile, să le permită să facă propriile alegeri, să descopere motivele din spatele comportamentului nepotrivit al acestora, să privească lucrurile și din perspectiva lor, să nu aibă tendința de a-i controla excesiv, să vorbească mai puţin şi să asculte mai mult și să aibă o relație deschisă cu copiii lor, bazată pe încredere, înțelegere, colaborare, sinceritate și respect, ajutându-i astfel pe copii să crească sănătoşi din punct de vedere psihologic şi emoţional și să devină adulţi iubitori, responsabili și fericiți.

Nevoia de ataşament face parte din necesităţile de bază ale fiinţei umane, este înnăscută şi are drept scop supravieţuirea. Există o relaţie între stilul de ataşament format în copilărie şi tulburărle psihice apărute în viaţa adultă.

Copiii ajung să fie ceea ce cred că sunt

Un stil de ataşament securizant, cel mai sănătos, presupune sentimentul copilului că mama este alături de el, chiar dacă pleacă puţin, acesta nu simte plecarea ca pe un abandon, nu simte anxietatea de separare şi atunci când se întoarce, o primeşte cu braţele deschise. Părintele îi explică copilului de ce pleacă şi când se întoarce, iar acesta are capacitatea de a înţelege.

Stilul de ataşament evitant: copilul evită figura de ataşament atunci când se întoarce la el deoarece s-a simţit abandonat. Nu caută contactul cu părintele, dar nici nu-l evită, nu-l respinge în mod obligatoriu, decât în cazul în care părintele încearcă să preia controlul. Acest stil de ataşament se răsfrânge, mai târziu, în viaţa de adult, mai ales în relaţia de cuplu, adultul va respinge intimitatea, nu va comunica problemele, se va retrage când lucrurile nu vor merge bine, se va simţi singur şi nu va avea încredere în ceilalţi, nu va forma conexiuni profunde cu partenerul, va simţi mereu un spaţiu între el şi partener şi va părea mereu gata de plecare.

Stilul de ataşament anxios-ambivalent: Copilul va suferi şi va interpreta orice plecare a părintelui ca pe un abandon, va încerca să intre în contact cu acesta, dar nu va reuşi. La întoarcerea părintelui, îl va evita, va protesta şi când este luat în braţe şi când este lăsat jos, îşi va manifesta suferinţa provocată de sentimentul de separare. În viaţa de adult, va fi dependent de partener, nu va avea încredere în acesta, va fi anxios la orice distanţare percepută sau plecare a partenerului, va fi dominat de frica de abandon.

Stilul de ataşament dezorganizat: copilul este confuz şi are o dispoziţie depresivă, sunt specifice semnele ataşamentului de tip anxios, dar şi ale ataşamentului evitant. Adultul de mai târziu va fi predispus la o varietate de tulburări psihice.

Este foarte important ca părinţii/îngrijitorii să se informeze şi să fie atenţi la ce stil de parenting adoptă, căci psihicul copilului este foarte fragil, şi oricât de mult am crede că îi oferim iubire, fără o atenţie la felul în care îi arătăm această iubire, va putea să perceapă cu totul altceva. Stilul de ataşament pe care îl va adopta copilul este foarte important pentru dezvoltarea lui emoţională. Pentru un copil mic, un obiect care nu mai apare în sfera lui vizuală, nu mai există. La fel ca şi oamenii. Doar cu mama se întâmplă altfel. Chiar dacă dispare din câmpul lui vizual, acesta va şti că mama încă există.

Absenţa fizică şi emoţională a părintelui sau a persoanei care acordă îngrijiri sau incoerenţa şi inconsistenţa comportamentelor, impredictibilitatea, (exemplu: azi îl pedepsesc pentru un comportament greşit, iar mâine ignor complet sau invers), bruscheţea manipulărilor sau absenţa oricărei atingeri creează un haos în interpretările copilului. Ca urmare, acestea vor conduce la formarea unui stil de ataşament evitant, ambivalent sau dezorganizat.

Pentru crearea unui stil de ataşament securizant, cei doi parteneri trebuie să participe activ în creşterea copilului, să interacţioneze cu acesta şi să îi arate dragostea.

Efectele parentingului se răsfrâng în întreaga dezvoltare socio-emoţională a copilului. De aceea, părinţii au un rol extrem de important în demersul educativ al copiilor. Copiii ajung să fie ceea ce cred că sunt.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News