PSD spune că alimentele s-au ieftinit, după măsura pe care a luat-o: "Datele INS confirmă reducerea prețurilor și stabilizarea inflației la o singură cifră"
Partidul Social Democrat spune alimentele s-au ieftinit, în urma măsurii de limitare a adaosurilor comerciale pe care a luat-o.
"Datele prezentate astăzi de Institutul Național de Statistică au confirmat reducerea prețurilor la alimente și stabilizarea inflației la o singură cifră, după aplicarea măsurii PSD privind limitarea adaosurilor la alimentele de bază.
Astfel, după introducerea acestei măsuri, prețurile la toată gama de alimente au scăzut în cursul lunii august 2023 cu aproximativ 2%. De reținut că INS prezintă evoluția prețurilor de consum la toate tipurile de alimente, în timp ce măsura PSD s-a aplicat doar la 14 alimente de bază care, conform evaluării Consiliului Concurenței, au înregistrat ieftiniri mult mai mari (de până la 49%) comparativ cu media ponderată a prețurilor pentru toată gama de alimente.
Aceste date oficiale confirmă faptul că măsura limitării adaosului și-a atins obiectivul de a opri creșterea prețurilor la alimente și de a stabiliza inflația la o singură cifră (9,4%).
De asemenea, acest rezultat atestă faptul că propunerea PSD pentru stoparea creșterilor prețurilor la alimente poate fi considerată un model de succes în comparație cu alte state europene care au optat pentru abordări diferite ce au condus la efecte negative precum penuria sau la provocarea unor noi creșteri ale prețurilor", a transmi PSD,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News