"Mai este un pas, votul în Plenul reunit al Parlamentului, pentru ca amendamentele PSD să fie lege. Dar condiția necesară, aceea ca raportul de admitere a amendamentelor să fie favorabil, a fost îndeplinită azi. Ne ținem de cuvânt față de autoritătile locale, antreprenori, profesori și pensionari.
Am îndreptat bătaia de joc a guvernului PNL față de antreprenorii care au debutat în afaceri prin Start Up Nation, ediția a doua, inițiind amendamentul prin care vor fi plătite facturile restante în valoare de 400 milioane lei. Am îndreptat și nedreptatea față de profesori și pensionari. Vor crește atât punctul de pensie (cu 40%), cât și salariile profesorilor.
Prin suplimentarea bugetelor autorităților locale și introducerea condiției ca banii alocați să fie proporționali cu numărul locuitorilor, PSD combate ticăloșia guvernului Orban care a favorizat de-o manieră revoltătoare (penală) proprii primari. Sunt prea multe localități cu conducere PSD care au fost lăsate fără fonduri acum, când au început școlile. Atât cinism și nepăsare față de copii, cât a arătat guvernul Orban, nu am crezut că pot fi posibile", transmite senatorul Radu Oprea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui