Data actualizării:
Data publicării:

PSD, moțiune cenzură. Parlamentul, CONVOCAT duminică

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

PSD vrea ca moţiunea de cenzură să fie citită în plenul reunit al Parlamentului duminică, urmând să fie convocat un plen reunit al celor două Camere. Anunțul a fost făcut vineri, la ora 23:15, de liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor.

"O să convocăm colegii parlamentari pentru duminică şi duminică, începând cu ora 16.30, în plenul Parlamentului, se va citi moţiunea de cenzură. Asta înseamnă că programul pentru ziua de duminică va fi următorul: începând cu ora 15.00, vor avea loc şedinţele de grup ale grupurilor parlamentare social-democrate şi ALDE. De la 16.00 va avea loc şedinţa Birourilor Permanente reunite, iar de la 16.30 şedinţa de plen reunit, în care va fi citită moţiunea de cenzură", a anunţat Mihai Fifor, la sediul PSD.

[citeste si]

El a argumentat că social-democrații nu pot asista "impasibili" la ceea ce se întâmplă.

"Și considerăm că este normal ca Parlamentul României să reacționeze și să putem să repunem în ordinea normală a lucrurilor ceea ce se întâmplă în momentul de față. Este un mod ilegal și neconstituțional prin care doi foști membri de partid încearcă să acapareze puterea guvernamentală în România Or noi, PSD și partenerii de la ALDE, nu putem asista la acest lucru. Prin urmare, dorim că citim moțiunea de cenzură duminică, pentru ca în termenul cel mai scurt România să redevină o țară în care se guvernează legitim, în care guvernul este un guvern legitim desemnat prin Parlamentul României", a spus Mihai Fifor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel