Data publicării:
PSD, mesaj după decizia lui Tudorache de a se suspenda din partid
Conducerea PSD a transmis un mesaj după decizia lui Daniel Tudorache de a se suspenda din partid.
”Partidul Social Democrat a luat act de decizia domnului Daniel Tudorache de a se suspenda din partid. Este un gest de onoare.
Suntem convinși că Daniel Tudorache va clarifica toate aspectele care îl vizează și își va dovedi nevinovăția”, a transmis PSD.
Dan Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei, a anunţat, sâmbătă, că s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat.
"În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani şi în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică", a scris Tudorache, pe pagina sa de Facebook.
Sâmbătă dimineaţa, procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au anunţat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dan Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News