Data publicării:
PSD: Mergem cu candidați separat la Primăria București. Romașcanu, anunț despre Firea / update
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, a vorbit despre candidații la Primăria Capitalei.
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, a intervenit telefonic, luni seară, la Antena 3 CNN, unde a spus că, cel mai probabil, PSD și PNL vor merge separat în alegerile locale pentru Primăria Capitalei.
„Consultând cifrele, pentru că au fost niște sondaje puse astăzi pe masă, se pare că, deși coaliția merge foarte bine și are undeva la 51% din opțiunile de vot la nivelul Capitalei, candidații fiecărui partid nu reușesc să aducă din bazinul electoral local al celuilalt partid.
Atunci, direcția pe care o explorăm acum e să mergem totuși cu candidați separați“, a zis Lucian Romașcanu.
În privința candidaților pe care PSD îi ia în calcul pentru candidatura la Primăria Capitalei, Lucian Romașcanu a zis că „dacă decizia finală va fi aceasta, Gabriela Firea are prima șansă de a fi candidatul PSD“.
„Probabil că joi se va lua decizia, pentru că până atunci vor veni și analizele pe sectoare.“, a mai zis purtătorul de cuvânt al PSD.
Potrivit lui Romașcanu, deocamdată toate opțiunile sunt pe masă, inclusiv ca cele două partide să meargă cu candidați separați.
Lucian Romașcanu a vorbit luni seară și la Digi 24, unde a declarat că există posibilitatea ca cele două partide să aibă candidați separați la Primăria București. De asemenea, el a spus că pentru PSD, Gabriela Firea este prima opțiune pentru candidatura la Primăria București.
CITEȘTE ȘI - BREAKING NEWS PSD alegeri europarlamentare 2024: Prima pe listă: Ramona Chiriac
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News