PSD, Legea Grațierii. Turcan, atac la Băsescu: Și-au dat mâna
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că PSD, ALDE şi fostul şef al statului Traian Băsescu "şi-au dat mâna" pentru modificarea legii graţierii, astfel încât "să ajute câteva persoane foarte bine plasate şi foarte importante să scape de sancţiuni pentru corupţie".
"În România există o vorbă: "te faci frate cu dracul ca să treci puntea". Se pare că modul în care şi-au dat mâna PSD, ALDE şi Traian Băsescu confirmă această zicală. Au pus mai presus de dispute politice sau animozităţi doctrinare şi personale între cei vizaţi interesul ca legea graţierii să ajute câteva persoane foarte bine plasate şi foarte importante să scape de sancţiuni pentru corupţie. Traian Băsescu a amendat de conivenţă cu cei din PSD legea graţierii şi în perspectiva acestora ar urma să fie graţiate pedepsele de până în zece ani, inclusiv pentru fapte de corupţie", a scris Raluca Turcan, marţi, pe Facebook.
Potrivit acesteia, liberalii resping ferm aceste modificări care nu au legătură cu sensul legii graţierii enunţat de PSD.
"Lucrul acesta este de neacceptat şi PNL va sancţiona cu fermitate şi va respinge aceste modificări care sfidează cetăţeanul de rând, care se chinuie să respecte legea, şi îi avantajează pe cei care cu bună ştiinţă au furat. Această iniţiativă nu are nicio legătură cu sensul legii graţierii pe care l-a amintit şi enunţat PSD", a mai scris Raluca Turcan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News