PSD îl acuză pe Alin Tişe că a distribuit felicitări electorale fără a plăti Poşta Română
Reprezentanţii PSD Cluj îl acuză pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, că a împărţit prin intermediul Poştei Române aproape 150.000 de felicitări de sărbători, fără a plăti taxele aferente, motiv pentru care va fi sesizată Prefectura pentru a dispune un control la Poştă.
"În plină criză generată de guvernarea portocalie, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a împărţit, prin intermediul Poştei Române, felicitări de sărbători în judeţul Cluj. Din informaţiile pe care le avem, s-au plătit către Poşta Română taxele aferente expedierii a 16.000 de felicitări, restul de până la 160.000, câte s-au distribuit în realitate, fiind împărţite fără a fi plătite. Astfel, funcţionarii Poştei Române au fost nevoiţi să facă muncă patriotică pentru bunăstarea şi prosperitatea conducătorilor iubiţi. Vom sesiza Prefectura Cluj pentru a dispune un control asupra modului în care a fost întocmit şi derulat contractul de colaborare cu Poşta Română pentru distribuţia felicitărilor în cauză", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de PSD Cluj şi semnat de secretarul executiv al filialei, Ioan Oleleu.
Acesta a subliniat că modul în care înţeleg actualii conducători ai judeţului "să se folosească" de instituţiile statului şi "să dirijeze politic" fondurile publice "este unul care ar face invidioasă şi cea mai machiavelică nomenclatură".
În replică, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a respins acuzaţiile aduse de PSD şi a dat asigurări că toată acţiunea de distribuire a felicitărilor de sărbători s-a făcut cu respectarea legii.
"Îi asigur pe reprezentanţii PSD Cluj şi pe locuitorii judeţului că acţiunea de distribuire a felicitărilor s-a făcut legal, nefiind folosiţi bani publici nici pentru tipărirea lor, nici pentru împărţire", a spus Tişe.
Şeful CJ Cluj a precizat că a tipărit aproximativ 50.000 de felicitări, din care o parte au fost distribuite prin intermediul Poştei, în comunele mai îndepărtate ale judeţului, pentru care a plătit din buzunarul propriu taxa aferentă de 800 de lei, restul fiind împărţite cu ajutorul voluntarilor PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News