Data publicării:

PSD, dispus să participe la dezbateri despre bugetul pe 2012 cu Guvernul şi cu BNR

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ponta
ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, menţionând că PSD este dispus să participe la dezbateri pe fond, alături de Guvern şi de Banca Naţională a României, cu privire la bugetul de stat pe 2012.

"Am remarcat cu stupoare declaraţiile purtătorului de cuvânt al partidului pe care îl conduceţi, care a calificat în mod neserios nişte propuneri făcute de USL ca fiind «delir populist». Aceste propuneri se referă la reducerea CAS, a TVA, precum şi a cheltuielilor cu bunuri şi servicii ca alternativă la măsurile actuale, precum şi ca soluţie de relansare economică, de creare de locuri de muncă şi de atragere de mai multe fonduri la buget", se arată în scrisoarea trimisă premierului Emil Boc, citată de Mediafax.

El adaugă că aceste măsuri nu sunt doar propuneri ale Uniunii Social Liberale, ci sunt "măsuri de bun-simţ despre care au vorbit, în repetate rânduri, şi analişti şi comentatori economici respectaţi în România, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai investitorilor din ţara noastră". "Ele nu sunt soluţii ideologice, ci paşi corecţi, necesari pentru relansarea pieţei interne şi pentru stimularea întreprinderilor pentru a crea noi locuri de muncă. De altfel, chiar săptămâna trecută, Consiliul Investitorilor Străini a făcut public un comunicat în care a susţinut încă o dată aceste propuneri. În aceste condiţii, mesajul venit dinspre echipa dumneavoastră este cu atât mai şocant, pentru că el transmite întregii economii un semnal negativ, nu doar pentru că nu sunt acceptate soluţiile propuse, dar şi pentru că sunt catalogate că fiind «populiste»", scrie Ponta.

El îi cere lui Boc, în posturile acestuia de preşedinte al PDL, dar şi de prim-ministru al Guvernului, să îşi exprime un punct de vedere cu privire la soluţiile PSD, dar şi cu privire la măsura în care îşi asumă calificativele purtătorului de cuvânt al PDL.

"Vreau să reiau, prin această scrisoare deschisă, invitaţia pe care v-am adresat-o încă din iunie, în calitate de copreşedinte al USL, prin care ne arătam disponibilitatea de a participa la dezbateri pe fond, alături de Guvernul pe care îl conduceţi şi de Banca Naţională, cu privire la bugetul de stat pe 2012. În lipsa unui larg acord cu privire la viitorul buget, credem că economia românească va avea de suferit, pentru că se va ajunge în situaţia adoptării, din nou, a unor legi importante nesusţinute de societate, neînţelese de către mediul economic şi foarte puţin legitime.

Sigur, propunerile despre care vorbim (reducerea CAS, a TVA, precum şi a cheltuielilor cu bunuri şi servicii) pot atrage mai multe fonduri la buget în măsura în care sunt însoţite de stoparea risipei bugetare produse în prezent, prin proiecte care nu creează de fapt nici locuri de muncă, nici bunăstare şi nici relansare economică decât pentru o zonă privilegiată a clientelei politice, aşa cum se constată din majoritatea semnalelor pe care şi presa le comunică în ultima vreme", scrie Ponta.

El adaugă că social-democraţii sunt în continuare convinşi că, pentru a preveni o situaţie şi mai dificilă în anul care va veni, este nevoie atât de dialog şi respect (din partea puterii), cât şi de deschidere faţă de soluţiile profesioniste ale PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel