Data actualizării:
Data publicării:

PSD discută despre un Cod de Conduită al membrilor PSD

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Liderii social-democrați au discutat, în ședința Comitetului Executiv Național (CExN), într-o primă lectură, 'Codul de Etică și Conduită al PSD', un document care stabilește un set de reguli de comportament pentru membrii partidului, indiferent dacă aceștia ocupă sau nu funcții politice, de reprezentare sau de conducere în diversele structuri politico-administrative, centrale sau locale.

Alegeri prezidentiale 2024

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că documentul va fi adoptat la următoarea ședință a CExN .

Potrivit documentului, social-democrații își doresc ca prin acest Cod de Etică să garanteze stimularea competiției interne, dar și promovarea în structurile de partid, ale administrației publice centrale și locale, precum și în Parlament, a membrilor care demonstrează "o pregătire profesională recunoscută și o probitate morală necontestată".

Astfel, codul stabilește că membrii PSD se angajează ca, în activitatea lor politică și civică să promoveze următoarele principii: onestitate și respect față de Constituție și de legile în vigoare; respectarea drepturilor civice fundamentale prin condamnarea intoleranței, rasismului, antisemitismului, xenofobiei și discriminărilor; integritate și respect în activitatea politică, administrativă și profesională; solidaritate și responsabilitate; transparență și integritate.

La capitolul 'Bune practici în activitatea politică', documentul stipulează că, în exercitarea activității politice, membrii PSD nu trebuie să utilizeze în scop personal funcțiile și demnitățile politice, în defavoarea interesului organizației de partid de care aparțin și/sau a imaginii publice a PSD.

[citeste si]

"(Membrii PSD — n.r.) nu vor profita de funcția politică pentru a exercita presiuni — temporare sau de durată — asupra colegilor/organizației locale în forțarea unor decizii care să contravină legii, interesului public, liniei generale a partidului, a agendei politice a acestuia, sau intereselor comunității. Se vor abține să inițieze sau să promoveze orice acțiune care ar putea aduce atingere organizației din care face parte sau a imaginii publice a PSD. Nu vor putea să încheie sau să participe la încheierea vreunei înțelegeri care să conducă la o acțiune sau activitate împotriva interesului partidului, favorizând interesele altei persoane sau altei formațiuni politice. Nu vor promova acțiuni care compromit obiectivele politice ale PSD sau care conduc la abandonarea nejustificată a responsabilităților, precum și neglijența în exercitarea acestora", se arată în textul Codului de Etică.

Neîndeplinirea, îndeplinirea cu rea-credință sau nerespectarea prevederilor ori obligațiilor prevăzute în Codul de conduită al social-democraților, se sancționează potrivit Statutului PSD.

Statutul PSD urmează să fie însă completat astfel încât, în cazul în care, pentru fapte de corupție, un membru de partid se află într-una din următoarele situații — punerea în mișcare a acțiunii penale; începerea urmăririi penale; dispunerea arestării preventive; trimiterea în judecată; condamnarea în primă instanță; pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă cu executarea pedepsei privativă de libertate — "Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj sau, după caz, Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj, la sesizare sau din oficiu, cercetează speța și face propuneri către Biroul Permanent Județean sau Biroul Permanent Național, după caz".

"Biroul Permanent Județean sau, după caz Biroul Permanent Național la propunerea întemeiată a Comisiei Județene, respectiv a Comisiei Naționale de Etică, Integritate sau Arbitraj, poate dispune următoarele sancțiuni: retragerea sprijinului politic; suspendarea din funcția politică; suspendarea din calitatea de membru de partid; excluderea din partid", se precizează în Codul de Etică al social-democraților.

Membrii PSD au datoria de a respecta prevederile Statutului partidului, dar și cele ale Codului de Etică, "activând de bună-credință și în condițiile respectului reciproc în interiorul partidului".

"Disciplina democratică trebuie respectată de toți membrii partidului, astfel încât aceștia se angajează ca, după parcurgerea procesului de dezbatere democratică în toate chestiunile care privesc viața internă a organizațiilor de partid, să respecte pe deplin deciziile adoptate. Membrii PSD se angajează să respecte prevederile și procedurile statutare în ceea ce privește stabilirea pozițiilor pe listele de consilieri locali, consilieri județeni și parlamentari, acționând cu competență și bună-credință pentru îndeplinirea obiectivelor de politică generală și locală ale partidului. În exercitarea mandatelor de reprezentare, ca și în pozițiile nominalizate politic, membrii PSD au datoria de a respecta interesul general și valorile constituționale, fără a utiliza aceste poziții în scopuri personale", se arată în capitolul privitor la îndatoririle membrilor PSD.

Codul de Etică prevede, totodată, în capitolul 'Drepturile membrilor și simpatizanților', faptul că aceștia au dreptul de a fi informați cu privire la luările de poziție ale PSD, cât și cu privire la organizarea activităților partidului, la nivel local sau național (convenții, forumuri, congres, etc.) și pot participa la activitățile și evenimentele organizate de partid.

"Membrii și simpatizanții PSD dispun de libertate de expresie, putând să-și exprime liber opiniile și luările de poziție la toate nivelurile de organizare ale partidului. (...) Orice membru poate să-și exprime fără îngrădire părerile politice sau să facă propuneri cu impact economico-social pozitiv, în cadrul organelor statutare ale partidului, în mod civilizat, logic și argumentat. Membrii de partid își pot manifesta plenar competențele individuale și profesionale în cadrul organizațiilor de partid și a structurilor asociate acestuia, atât la nivel local cât și la nivel național. Membrii de partid au aceleași drepturi politice și elective în interiorul PSD, indiferent de originea socială, de gen, vârstă, religie sau origine etnică, conform prevederilor Statutului partidului", mai precizează documentul menționat.

Totodată, membrii PSD pot solicita intervenția Comisiei Județene de Etică, Integritate și Arbitraj sau a Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj în toate cazurile în care consideră că asupra lor au fost exercitate presiuni nejustificate, de orice natură ar fi acestea.

"În caz de litigii sau de conflicte în interiorul organizațiilor PSD, membrii au dreptul de a solicita clarificarea situației la un for superior al partidului (Biroul Permanent Județean sau, după caz, Biroul Permanent Național)", se stipulează în Codul de Etică, cu precizarea că respectarea prevederilor și a normelor Codului reprezintă "o datorie a fiecărui membru al PSD".

Aplicarea prevederilor Codului de Etică este însă o responsabilitate "în egală măsură, individuală și colectivă a membrului de partid și a organizației de partid", iar în cazul membrilor BPN încălcările prevederilor Codului de Etică sunt sancționate de către CExN.

"Încălcările prevederilor Codului de Etică și Conduită de către membrii de partid care fac parte din Biroul Permanent Național sunt analizate de către Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj (CNEIA). Sancțiunea este stabilită de către Comitetul Executiv National. CNEIA se poate auto-sesiza, în condițiile în care constată că sancțiunile aplicate de CJEIA sunt necorespunzătoare sau că acest for nu a aplicat sancțiuni, deși se impunea acest lucru. Biroul Permanent Național poate dispune asupra hotărârilor adoptate de CJEIA și CNEIA, din oficiu sau la cerere, urmând să mențină, să modifice sau să infirme soluțiile acestora", se mai arată în documentul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel