PSD, CExN Băile Herculane. Zi mare în PSD
Social democrații se vor reuni vineri în CExN la Băile Herculane.
Stadiul implementării programului de guvernare, la 10 luni, se va afla cel mai probabil în centrul discuţiilor reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Reuniunea, programată de aproape o lună, survine într-un context mai tensionat pentru PSD, în condiţiile în care, în ultima perioadă, au avut loc proteste de stradă împotriva modificărilor la Codul fiscal, dar şi pentru că la începutul acestei săptămâni Liviu Dragnea a luat cunoştinţă la DNA despre existenţa unui al treilea dosar.
Liderul PSD a declarat joi seara că la CExN s-ar putea discuta şi despre organizarea unui miting, dar care să aibă sens, însă deocamdată acest subiect nu există.
Întrebat ce va face dacă vor exista social-democraţi care vor cere organizarea unui miting, liderul PSD a spus: "Dacă vor fi colegi care la CExN vor cere un astfel de miting vom discuta. De data asta n-o să mai resping această idee, dar, dacă hotărâm să facem un miting, trebuie să stabilim exact pentru ce îl facem. Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc să facă un astfel de miting, eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens".
Purtătorul de cuvânt al PSD Adrian Dobre a anunţat marţi că partidul îl sprijină necondiţionat pe Liviu Dragnea şi a afirmat că dosarul care a fost deschis recent pe numele liderului PSD este unul politic.
Între cei care au ajuns la Băile Herculane se află vicepremierii Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu, miniştrii Ionuţ Mişa, Doina Pană, Mircea Dobre, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News