Data publicării:

PSD Botoşani, mesaj ferm după dezertările din PSD

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

PSD Botoşani consideră nedemn gestul persoanelor 'care au ales să trădeze voinţa alegătorilor şi s-au alăturat altor formaţiuni politice'.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, toţi membrii organizaţiei susţin continuarea implementării programului de guvernare pentru care PSD a primit votul alegătorilor din fiecare zonă a ţării.

'Începând din 2016 şi până în acest moment, PSD a avut curajul de a-şi asuma un program de guvernare serios, bazat pe analize, evaluări şi simulări realizate de specialişti, cu măsuri şi date clare pentru fiecare minister în parte. Cu toate că au fost mulţi critici, dintre care o parte au ales să trădeze PSD, datorită căruia au avut o carieră politică şi au devenit parlamentari sau au deţinut alte funcţii publice, PSD a fost singurul care a avut curajul să-şi analizeze critic propria guvernare, să prezinte transparent această analiză şi să ia măsurile necesare pentru a corecta ceea ce nu mergea bine, astfel încât să se realizeze promisiunile făcute în faţa cetăţenilor', se arată în comunicatul citat.

Sprijin pentru coaliție

Liderii PSD Botoşani şi-au exprimat sprijinul pentru actuala coaliţie de guvernare PSD-ALDE 'pentru a duce până la capăt reforma justiţiei pe care a început-o pentru a pune capăt abuzurilor şi nedreptăţilor care au măcinat societatea românească şi prin care s-a încercat subminarea şi uzurparea puterii politice aleasă prin votul democratic a milioane de români'.

[citeste si]

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel