Data actualizării:
Data publicării:

PSD bate obrazul PNL:să-și respecte fiecare angajamentele

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Organizațiile PSD din București atacă propunerea liberalilor de a schimba porin ordonanță de urgență legea alegerilor, cu trei luni înainte de scrutin.

PSD Sector 4 București nu este de acord cu modificarea legii privind alegerile locale printr-o ordonanță de urgență și consideră că premierul Dacian Cioloș nu ar trebui să se implice în acest joc politic al PNL, se arată într-un comunicat al organizației.

PSD Sector 4 București reamințește că legea privind alegerile locale a fost votată recent de Parlamentul României, cu o largă majoritate. Parlamentul României este singurul for care trebuie să decidă în astfel de situații, emiterea unei ordonațe de urgență, care să modifice regulile în timpul jocului, fiind extrem de periculoasă.

De altfel există și o decizie a Curţii Constituţionale care spune un lucru foarte clar: cu un an înainte de alegeri, fie că sunt alegeri locale sau parlamentare, legislaţia electorală nu poate fi modificată, în sensul avantajării unui anumit partid politic. Considerăm că insistența PNL de a schimba regulile în timpul jocului arată faptul că modificarea legii așa cum a fost votată de Parlamentul României este cerută dintr-un calcul strict electoral.

PSD Sector 4 nu înțelege de ce înainte cu doar câteva luni de alegerile locale trebuie bulversată toată clasa politică, din moment ce la această dată a fost adoptat prin hotărâre de Guvern chiar și calendarul alegerilor.

Considerăm că discuția dintre președintele PSD, Liviu Dragnea, și  premierul Dacian Cioloș, împreună cu toate partidele parlamentare, va fi în măsură să încheie această dispută politică.

“ Este timpul ca fiecare dintre noi să-și respecte angajamentele deoarece numai în acest fel vom reuși să progresăm ca și clasă politică“ , afirmă președintele PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel