Data publicării:

PSD: Amânarea aderării la Schenghen, este un semnal foarte serios

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
titus corlatean
titus corlatean

Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat, Titus Corlăţean (PSD), a declarat că amânarea până în toamnă a deciziei privind aderarea României la Spaţiul Schengen reprezintă un 'semnal politic foarte serios' pe care autorităţile de la Bucureşti ar trebui să îl ia în calcul.

Corlăţean a afirmat că amânarea luării unei decizii în cazul aderării României la Spaţiul Schengen era 'previzibilă, în condiţiile în care, practic, nu a existat un dialog politic la nivel înalt serios între guvernanţii de la Bucureşti şi Guvernul de la Haga' şi că reprezintă un 'eşec politic' al actualei Puteri.

'Asistăm la un eşec politic major, reconfirmat, al preşedintelui Băsescu şi al Guvernului, în condiţiile în care Guvernul anterior îşi propusese, prin programul de guvernare, ca aderarea la Spaţiul Schengen să aibă loc în martie 2011, perioadă asupra căreia se dăduseră asigurări ferme de către guvernanţi. Iată, însă, că suntem în martie 2012 şi sunt din nou amânaţi. Este un gust amar, care dincolo de politica internă, pune în lumină vulnerabilităţi serioase legate de modul în care cei care conduc astăzi România înţeleg să promoveze interesele statului român în relaţiile sale externe', a subliniat acesta.

Corlăţean a adăugat că Olanda s-a arătat, în principal, nemulţumită de modul în care autorităţile de la Bucureşti luptă împotriva corupţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel