Prună e foc și pară. "… nu că mi-a cerut vreo televiziune"
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat luni că va declanşa o dezbatere publică pe tema situaţiei din penitenciare şi, dacă din aceasta reiese un larg sprijin popular, va iniţia o propunere de lege pe care o va înainta Parlamentului.
"Voi declanşa această dezbatere şi, dacă din dezbatere reiese un larg sprijin popular pentru măsuri, inclusiv radicale, de diminuare a supraaglomerării, voi face o propunere de lege şi o voi depune Parlamentului. Dacă este o problemă naţională, cred că fiecare trebuie să-şi asume răspunderea, aşa că obligaţia mea de ministru este să pun pe masa Parlamentului un proiect de lege cu măsurile pe care noi le considerăm necesare şi va rămâne ca Parlamentul să le adopte sau nu", a spus Raluca Prună după un briefing la sediul ministerului, potrivit Agerpres.
Ea a explicat că nu exclude niciun fel de măsură, referindu-se inclusiv la amnistieri sau graţieri. "Nu exclud niciun fel de măsură, pot fi amnistieri, pot fi graţieri, pot fi, de pildă, aşa-numitele recursuri compensatorii în care, dacă se constată că îţi execuţi pedeapsa în condiţii precare, cum a făcut Italia, la 10 zile de executare a pedepsei în condiţii de precaritate primeşti o zi liberă, dar toate aceste lucruri trebuie analizate", a explicat Prună.
"... nu că mi-a cerut vreo televiziune, pentru că primim şi noi petiţii direct de la cei din penitenciar"
Ministrul a vorbit şi despre ce riscă ţara noastră dacă nu rezolvă problemele din penitenciare. "Ştiu că aşteptarea publică este mare, ştiu că emoţia este foarte mare, dar mai ştiu şi că din 2012, ştim de la CEDO, care a dat o decizie numită cvasi-pilot, prin care a cerut României să ia nişte măsuri, ştiu că nu s-au luat măsuri efective. (...) S-a alocat însă o anvelopă bugetară de 854 de milioane de euro, şi insist asupra acestei sume, pentru că nu este o sumă mică, (...) deci avem această sumă şi se vor construi penitenciare. În rest, sigur că am dispus, de exemplu, am trimis Corpul de control la Poarta Albă, nu că mi-a cerut vreo televiziune, pentru că primim şi noi petiţii direct de la cei din penitenciar", a afirmat ministrul Justiţiei.
"Nu sunt de acord că pe durata mandatului meu nu am făcut nimic"
Prună a mai spus că au fost luate unele măsuri ad-hoc pentru a evita o decizie a CEDO împotriva României. "Am luat nişte măsuri de reparare ad-hoc a unor situaţii şi am spus că voi declanşa o dezbatere publică pentru că riscăm această decizie-pilot, (...) am avut zeci de hotărâri CEDO care constată condiţii precare, hotărâri care vin cu despăgubiri pentru persoana condamnată şi (...) dacă avem această decizie-pilot pe care a primit-o şi Italia, pe care a primit-o şi Bulgaria, asta vine cu un cost foarte mare, zeci de milioane de euro, şi cred că este o alegere de societate, de asta declanşez o dezbatere publică şi spun ce anume avem de făcut", a declarat Prună. Ea a amintit realizările în privinţa situaţiei din penitenciare, care nu sunt 'de ieri, de azi', ci durează de 26 de ani, vorbind numai de perioada post-comunistă. "Nu sunt de acord că pe durata mandatului meu nu am făcut nimic, declanşez acum, luna aceasta, concursurile, cea ce cred că este un mare pas înainte, vom avea şefi de penitenciar care îşi vor putea asuma funcţia managerială pe care o au" a mai arătat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News