Prună, despre revocarea lui Kovesi: Toader reacţionează la o presiune politică mare
Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună a declarat că prin propunerea de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, reacţionează la o 'presiune politică mare, exercitată asupra domniei sale'
'Din ce am citit şi am văzut care sunt motivele domniei sale, mi se pare un fel de revista presei. Deci, pe baza revistei presei, ministrul Justiţiei din România, în 2018, vine şi face o lungă listă de motive, că afectează imaginea României în lume. Da, îmi imaginez că orice procuror care arestează pe cineva sau propune arestarea sau propune trimiterea în judecată, în măsura în care persoana e de notorietate, cum sunt persoanele care sunt în competenţa DNA, asta e de natură a afecta imaginea României. Când lumea se uită şi vede că avem nu ştiu câţi demnitari trimişi în judecată, condamnaţi definitiv, care şi-au executat pedeapsa, e adevărat, e de natură să afecteze imaginea României, dar asta este imputabil celor condamnaţi, nu e imputabil celui care e plătit din banii noştri, public, să facă exact asta', a precizat Raluca Prună.
Dezamăgire pentru Prună
Fostul ministru al Justiţiei se declară 'decepţionată că ministrul Justiţiei reacţionează în mod evident la o presiune politică mare'. 'Nu am văzut niciun fel de act instituţional, nu am văzut un raport al Inspecţiei Judiciare. Şi, în fine, termin spunând că sunt decepţionată că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, reacţionează în mod evident la o presiune politică mare, care se exercită asupra domniei sale şi ca să dea satisfacţie face asemenea motive publice. Dar, să aşteptăm să vedem şi actul de revocare pentru că îmi imaginez că în scrisoarea către preşedinte va trebui să întemeieze pe un motiv legal şi până acum eu nu am văzut acest motiv', a spus Raluca Prună. Ea a arătat că ministrul nu poate propune revocarea din funcţie a unui procuror-şef al DNA, DIICOT sau a procurorului general al României 'pe motiv că: nu-mi place procurorul'.
[citeste si]
Revocare pe activitatea managerială
'Noi avem o lege, şi anume Legea 303/ 2004, care spune foarte clar care sunt cele trei situaţii în care poţi să propui, ca ministru, preşedintelui României, cu avizul consultativ al CSM, revocarea. Avem aşa: (...) în situaţia în care nu mai îndeplineşte condiţiile de la numire, nu suntem în situaţia aia, doamna Kovesi nu a fost condamnată, nu are probleme penale. A doua situaţie este în cazul în care îşi exercită necorespunzător atribuţiile manageriale şi a treia situaţie în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare. Nu suntem nici în situaţia aplicării unei sancţiuni disciplinare care nu se constată decât de Inspecţia Judiciară. Deci, singurul punct, să zicem aşa, pe care ministrul Justiţiei ar putea încerca să justifice revocarea este pe activitatea managerială. Însă, din ce am citit şi am văzut care sunt motivele domniei sale, mi se pare un fel de revista presei', a subliniat Raluca Prună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News