Data publicării:

PRU îi cere demisia lui Bogdan Diaconu. Lucian Bolcaș, culise din partid: Ce urmează

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

PRU a trimis un comunicat de presă cu o moțiune, în care au fost expuse mai multe nemulțumiri și s-a exprimat dorința ca liderul partidului să facă un pas în spate. Avocatul Lucian Bolcaș, care este și președintele Senatului PRU, a explicat, pentru DCNews ce se întâmplă în partid. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Este vorba despre poziția pe care au avut-o o parte dintre membri de partid într-o ședință de analiză. mi se pare un act normal în care oameni și manifestă nemulțumirea pentru rezultatul din alegeri, desi creșterea de la zero virguă ceva la sută la alegerile locale până la 3% la alegerile parlamentare reprezintă un efort considerabil dar fiecare este liber să-și exprime punctele de vedere”, a spus avocatul pentru DCNews. Lucian Bolcaș a mai spus că în acest caz mai vorbim, însă, și de frustrări personale. 

El a adăugat că ”problemele ridicate trebuie analizate cu foarte multă atenție, să se vadă ce e constructiv în aceste puncte de vedere și ce reprezintă nemulțumiri personale”. 

”După un asmenea rezultat, este bine să număram cine rămâne în partid, cine vrea să plece, cine este capabil să-și asume responsabilitatea unei filiale”, a conchis avocatul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel