Data actualizării:
Data publicării:

Protocolul SRI- Parchetul General, făcut public

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Lumeajustiţiei.ro a făcut public  protocolul de colaborare dintre SRI şi DNA. Acesta a fost semnat de Laura Codruţa Kovesi, în calitate de Procuror General şi George Maior director al SRI şi Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.

Documentul reprezinta o adresa strict secreta din 2013, trimisă de SRI conducerii DNA, în care se transmiteau informaţii în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea procurorilor DNA şi se specifică în clar că operaţiunea mixtă DNA-SRI se efectuează în baza unor articole din "Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr. 003064 din 4.02.2009".

Existenţa unui protocol de cooperareare între SRI şi marile parchete pe dosarele penale încalcă flagrant Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor care prevede interdicţii şi sanctiuni severe:

"Art. 7 – (1) Judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, personalul de specialitate juridica asimilat acestora si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor nu pot fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) completeaza, anual, o declaratie autentica, pe propria raspundere potrivit legii penale, din care sa rezulte ca nu sunt lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.

(3) Consiliul Suprem de Aparare a tarii verifica, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justitiei, realitatea declaratiilor prevazute la alin. (2)

(4) Incalcarea dispozitiilor alin. (1) conduce la eliberarea din functia detinuta, inclusiv cea de judecator sau procuror."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel