Data actualizării:
Data publicării:

Protestele din SUA, în România. Șeful SIAS: S-au luat măsuri

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Proteste SUA - imagine cu rol ilustrativ
Sursa foto: Agerpres
Proteste SUA - imagine cu rol ilustrativ Sursa foto: Agerpres

Poliţia s-a pregătit deja cu un set de măsuri, după cum susține Alexandru Scurtu, chestor de poliţie şi şeful Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Poliţia Română deja s-a pus la punct, în caz că protestele din Statele Unite vor ajunge şi în România. 

„Am văzut incidentele care au fost la Amsterdam şi Paris. Nu pot să emit nişte judecăţi de valoare în domeniu, dar aş numi un soi de contagiune emoţională şi ea vine pe aceleaşi fonduri: fondul pandemic, criza economică şi tensiunea şi starea de anxietate ridicată a oamenilor”, a spus Alexandru Scurtu, şeful SIAS.

„Asta este o problemă care ne preocupă de ceva vreme la nivel instituţional şi în acest sens s-au luat măsuri”, a spus Scurtu. „Încercăm să facem cunoscută modalitatea în care trebuie să intervenim pentru a aplana apariţia unor asemenea conflicte şi încercăm să vorbim şi să comunicăm mai mult cu oamenii din subordine”, a spus Scurtu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel