Proteste violente în Franța. Manifestanții se opun vaccinării şi utilizării certificatelor Covid-19 - VIDEO
În oraşul francez Lyon au avut loc confruntări între protestatari şi forţele de ordine.
Violenţe între protestatari care se opun vaccinării şi utilizării certificatelor Covid-19 au avut loc, miercuri după-amiază, în oraşul francez Lyon, afirmă surse citate de postul BFMTV.
Aproximativ 1.400 de persoane au protestat în Piaţa Bellecour, în centrul oraşului Lyon. Unii manifestanţi au aruncat cu obiecte spre agenţii forţelor de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene, transmite Mediafax.
Proteste similare au loc în mai multe orașe din Franța
Protestatarii au scandat "Libertate", "Jos dictatura" şi au afişat mesajul "Care vă sunt limitele supunerii?". Forţele de ordine au intervenit pentru a bloca intrarea protestatarilor pe străzile comerciale din jurul Pieţei Bellecour din Lyon.
În numeroase oraşe din Franţa au loc proteste faţă de hotărârile preşedintelui Emmanuel Macron de a institui obligativitatea vaccinării pentru personalul medical care intră în contact cu persoane vulnerabile la coronavirus şi de a extinde utilizarea Certificatului Covid-19. Incidente violente s-au produs şi în oraşele Paris şi Annecy.
Emmanuel Macron, HUIDUIT de Ziua Franței
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a participat la parada militară şi le-a adus omagii poliţiştilor şi militarilor decedaţi în misiuni, spre marea nemulțumire a francezilor, care l-au huiduit și fluierat.
Prezent la parada organizată pe Bulevardul Champs-Élysées, în centrul Parisului, Emmanuel Macron a coborât de la tribună pentru a-i saluta pe tinerii adunaţi în Piaţa Concorde.
"Vă mulţumesc pentru acest 14 Iulie, felicitări tuturor şi mulţumesc pentru participare", a spus preşedintele Franţei. Vezi video AICI.
Țările care au făcut vaccinul obligatoriu
În timp ce o parte a continentului european se luptă să limiteze răspândirea variantei Delta a coronavirusului, câteva țări au făcut vaccinul obligatoriu pentru cei care activează în domeniul medical, iar unii decidenți politici iau în calcul o măsură extremă: vaccinul să devină obligatoriu pentru toată populația, scrie CNN.
Franța și Grecia au anunțat luni, 12 iulie, noile măsuri în privința vaccinării personalului medical, urmând pașii pe care Italia i-a făcut în acest sens, când în aprilie a făcut vaccinare obligatorie pentru cadrele medicale.
Marea Britanie continuă planul de relaxare, în ciuda avertismentelor emise de experți. Guvernul a luat decizia de a impune vaccinarea personalului din casele de îngrijire a persoanelor vârstnice. Și în Italia angajații din sistemul sanitar trebuie să se vaccineze împotriva COVID-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News