Data publicării:

PROTESTE #REZIST. Crin Antonescu nu mai tace: Traian Băsescu a călcat în picioare tot

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Liberalul Crin Antonescu spunea, când protestele din fața Guvernului erau în toi, că așteaptă să se liniștească apele pentru a spune ce crede. S-au liniștit și omul ieșit din politică, dar cu o experiență de necontestat, nu mai tace. 

”Unul din puținele drepturi sigure pe care le-am câștigat este acela de a protesta. Oricine are dreptul a de a protesta, dar două precizări simt nevoia să fac: chiar și într-un protest, cadrele legale trebuie respectate, pentru că fără un minimum de reguli, aceste forme de protest pot degenera și mi-ar fi plăcut foarte mult ca o parte din manifestanții care au reacționat acum la ceva ce li s-a părut profund incorect din partea unor politicieni, să o fi făcut și cu alte prilejuri, pentru că, din păcate, în ultimii 10-12 ani au fost destule” a spus Crin Antonescu, pentru DCNews

Liberalul a adăugat că: ”Dacă e vorba de un protest care în fond are drept scop apărarea valorilor fundamentale democratice și o prestație onestă a oamenilor politici, aceiași oameni ar fi avut motive foarte serioase să iasă în stradă de nu știu câte ori în timpul celor 10 ani în care Traian Băsescu a călcat în picioare toate normele democratice și în care s-a comportat oricum numai ca un politician corect și democrat nu. Dar e opțiunea fiecăruia când iese să protesteze în stradă.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel