Data publicării:

Proteste profesori. FSLI: Am stabilit data

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a decis să înceapă din 2 octombrie protestele, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariaţii din învăţământ. 

Potrivit unui comunicat al FSLI, decizia a fost luată în şedinţa Colegiului Naţional al Liderilor federaţiei, din data de 4 septembrie. 

Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obţinerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajaţii din învăţământ pierd, în medie, peste 3% din venitul brut, iar procentajul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri. 

"Totodată, suntem nemulţumiţi de faptul că Executivul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale de eşalonare a plăţii acestor sentinţe. În medie, fiecare angajat din educaţie ar trebui să recupereze aproximativ 5.000 de lei", se menţionează în comunicat. 

Alte nemulțumiri

În plus, profesorii sunt nemulţumiţi de cuantumul mic al creşterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creşterile salariilor brute, consecinţă a majorării contribuţiilor angajaţilor către stat. Astfel, în urma calculelor făcute de FSLI şi recunoscute ulterior de ministrul Finanţelor Publice, precum şi de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor creşte cu 50%, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învăţământ este de maximum 25%. 

"În acest context, FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor şi încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluţionate aceste solicitări, respectând următorul calendar: începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază; la rectificarea bugetară care se va face până la sfârşitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentinţelor judecătoreşti; până la sfârşitul acestei luni să se găsească o soluţie, astfel încât salariile nete din învăţământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunţat de Executiv", afirmă sindicaliştii. 

În caz contrar, FSLI va declanşa acţiunile de protest, după cum urmează: în data de 2 octombrie, între orele 12:00 - 14:00, vor fi pichetate toate prefecturile din reşedinţele de judeţ, iar pe 4 şi 5 octombrie va fi pichetat sediul Guvernului. 

"Credem că şi celelalte federaţii din Educaţie se vor alătura acestui demers", subliniază FSLI, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel